Întrebat ce părere are despre un proiect de OUG apărut în spațiul public potrivit căruia salariile demnitarilor se vor majora cu 5% de la 1 ianuarie 2024, ministrul Economiei a spus că nu are cunoștință de acest document, dar nici nu îl susține.
"Nu am văzut în coaliție un astfel de document. Recunosc că am fost în delegația din SUA condusă de premierul Marcel Ciolacu. Am ajuns azi-noapte, după ora 8 seara. Nu am văzut un astfel de document, dar eu cred că nu este cazul, ținând cont de ceea ce am hotărât până acum, că într-un efort de reducere a cheltuielilor, statul trebuie să fie solidar cu mediul de afaceri", a spus Radu Ştefan Oprea.
Acesta a precizat că în calitate de ministru al Economiei, Anteprenoriatului și Turismului, pentru că a fost parte din dialogul consolidat cu mediul de afaceri, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, nu poate accepta așa ceva.
"Mediul de afaceri a spus că înțelege constrângerile în care suntem astăzi, pentru că suntem într-o procedură de deficit excesiv generată de către un fost premier – o să îl și numesc pentru că vinovații trebuie să aibă nume, este vorba de Florin Cîțu –, au spus că înțeleg efortul pe care trebuie să îl facă, dar el trebuie să fie egal în toată societatea, deci inclusiv în sistemul de stat. Și din această perspectivă, cred că un astfel de lucru nu este de bun augur", a mai spus Oprea.
Un document apărut în spațiul public arată că de la 1 ianaurie s-ar putea majora salariile bugetarilor și al demnitarilor cu 5 procente.