Antena 3 CNN Politică Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa: Îmi cer scuze pentru declarația despre desființarea Pilonului II de pensii, a fost o eroare

Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa: Îmi cer scuze pentru declarația despre desființarea Pilonului II de pensii, a fost o eroare

1 minut de citit Publicat la 17:58 29 Iun 2017 Modificat la 17:58 29 Iun 2017
o_1bjq5oh9u17c31tg64nv1ojn8j08.jpg

Noul ministru de Finanțe, Ionuț Mișa, revine asupra declarației sale potrivit căreia Pilonul II de pensii va fi desființat. "Îmi cer scuze pentru declarația despre desființarea Pilonului II de pensii, a fost o eroare, nu se desființează", a spus Mișa, care a refuzat să facă alte declarații.

"Pilonul II de pensii se va desfiinţa şi banii se vor întoarce înapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat", a spus inițial Mişa.

Declarația lui Mișa a fost desființată de președintele PSD, Liviu Dragnea: "O prostie!", dar și de premierul Mihai Tudose. 

"Nu se desfiinţează. Eu nu ştiu de ce a spus (Ionuţ Mişa - n.r.), o să îl întreb. Cum să spună aşa ceva. Nu se desfiinţează, punct", a precizat prim-ministrul desemnat. 

Ministrul revine și cu un comunicat

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, precizează joi seară că pilonul II de pensii nu va fi desfiinţat şi nici naţionalizat, subliniind că la Parlament a răspuns unei întrebări ''care probabil a fost interpretată greşit''.

''În legătură cu informaţiile apărute în presă potrivit cărora aş fi declarat că Guvernul are în intenţie desfiinţarea pilonului II de pensii, fac următoarele precizări: Nu am declarat că voi susţine desfiinţarea pilonului II de pensii. Nici nu am în intenţie să fac acest lucru. Nu există în programul de guvernare această măsură. Am răspuns unei întrebări, care probabil a fost interpretată greşit, în legătură cu posibilitatea naţionalizării pilonului II de pensii. Precizez încă o dată - nici nu desfiinţăm pilonul II de pensii, nici nu îl naţionalizăm'', punctează Mişa, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Totodată, ministrul spune că nu ar fi putut face o astfel de previziune ''având în vedere că fondurile din pilonul II sunt fonduri publice, doar administratorul este privat''.

''Nu pot fi naţionalizate fondurile publice. Regret confuzia creată şi îi asigur pe toţi românii că un subiect atât de complex şi sensibil este tratat cu maximă seriozitate şi profesionalism de echipa de la Ministerul de Finanţe'', conchide ministrul Ionuţ Mişa, citat în comunicat.

×
x close