Cristian David a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită, după ce ar fi intervenit pentru emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.
"Referitor la suma de 500.000 euro pentru intervenţia efectuată de ministrul de interne, Cristian David, pe lângă prefectul judeţului Buzău, Bîgiu Cristian, suma a fost remisă personal de Mladin prin intermediul şefului de cabinet. La o întâlnire ulterioară, Mladin Adrian l-a întrebat pe David Cristian dacă a fost în regulă, acesta a răspuns afirmativ, singura observaţie fiind cu privire la suma de bani că <Era mai bine dacă erau în lei>", au reţinut procurorii.
Din probele procurorilor reiese că, în 2007, Adrian Mladin, fiind mandatat de Viorica Ştirbulescu să îndeplinească formalitățile necesare în vederea revendicării suprafeţelor de teren de 15 ha, situate în oraşul Buzău, şi având în vedere tergiversarea soluţionării dosarului de revendicare, acesta a luat legătura cu "şeful de cabinet Ministru de Interne", pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristian Bîgiu. Acesta i-ar fi comunicat că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că, în acest sens, va vorbi cu ministrul Cristian David.
DNA susţine că acest lucru s-a şi întâmplat, iar Adrian Mladin s-a prezentat la Prefectura Buzău, luând legătura cu Bîgiu, care i-ar fi explicat situaţia şi i-a înmânat copii de pe documentele în cauză.
"Acesta din urmă i-a spus că este vorba de o speţă dificilă şi, având în vedere că amplasamentul se află în intravilanul oraşului Buzău, sunt multe persoane care "se bat pe el". (...)
Potrivit DNA, ministrul Cristian David ar fi pretins în 2007, iar pe 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, prin intermediar, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău.