Antena 3 CNN Politică Ministrul Culturii: Fondurile europene sunt singura cale pentru finanţarea reabilitării monumentelor

Ministrul Culturii: Fondurile europene sunt singura cale pentru finanţarea reabilitării monumentelor

<1 minut de citit Publicat la 15:34 18 Sep 2011 Modificat la 15:34 18 Sep 2011
Ministrul Culturii: Fondurile europene sunt singura cale pentru finanţarea reabilitării monumentelor
Foto: INTACT Images
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că fondurile europene sunt, în opinia sa, „singura cale” pentru finanţarea proiectelor mari de reabilitare a monumentelor istorice, în condiţiile în care bugetul anual al ministerului pentru astfel de lucrări este de doar circa 14-15 milioane de euro, conform Agerpres.

"Noi am ajutat pe ici, pe colo, dar cum avem doar în jur de 14-15 milioane de euro pe an, este aproape imposibil ca să acoperim toate solicitările, biserici şi patrimoniu construit de orice tip, de orice natură, fiindcă din 14-15 milioane de euro într-un singur an n-ai cum să acoperi”, a declarat Kelemen Hunor.

"Noi avem 300 de şantiere deschise în toată ţara. Acolo unde necesarul este mare, de ordinul milioanelor de euro, rămân fondurile europene. Deja sunt autorităţi locale care au accesat fonduri europene, fiindcă în diferite programe există şi o componentă pentru reabilitarea patrimoniului construit şi au reuşit.

"Este, în acest moment, singura cale, cea mai scurtă sau cea mai eficientă”,a conchis ministrul Culturii.
 

×
x close