Antena 3 CNN Politică Ministrul Apărării Naționale anunță că Italia trimite două dragoare în Marea Neagră pentru descoperirea minelor maritime

Ministrul Apărării Naționale anunță că Italia trimite două dragoare în Marea Neagră pentru descoperirea minelor maritime

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 21:55 28 Mar 2022 Modificat la 21:55 28 Mar 2022
Ministrul Apărării Naționale anunță că Italia trimite două dragoare în Marea Neagră pentru descoperirea minelor maritime
Sursa foto: Hepta

Ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu a vizitat luni împreună cu Ministrul italian al Apărării, Lorenzo Guerini, pe militarii italieni care se află în Baza Militară Mihail Kogălniceanu pentru a proteja spațiul aerian al României şi al NATO.

Vasile Dîncu susține că Italia asigură o formulă consistentă de contribuție în domeniul aerian, iar prin decizia de suplimentare a numărului de aeronave pentru poliția aeriană întărită cu 4 aeronave Eurofighter „avem o dovadă clară a angajamentului partenerilor noștri italieni țării în cadrul NATO”.

„Salut anunțul ministrului Lorenzo Guerini de astăzi privind trimiterea, în perioada următoare, a două dragoare maritime, care să acționeze în Marea Neagră, împreună cu Forțele Navale ale României, pentru descoperirea și neutralizarea minelor marine.

Felicit forțele aeriene italiene pentru profesionalismul cu care desfășoară, zilnic, misiunile de poliție aeriană întărită, alături de forțele aeriene române și ale Statelor Unite ale Americii.

Le-am transmis militarilor italieni că relevanța misiunii lor la malul Mării Negre este mai însemnată ca niciodată în contextul în care Europa acestui secol nu a cunoscut un război de magnitudinea celui desfășurat de Federația Rusă în Ucraina, un act de agresiune inuman, crud şi de neacceptat pentru lumea civilizată de astăzi”, a scris pe Facebook ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

El spune că NATO este astăzi cea mai puternică şi eficace alianță defensivă din lume și că puterea NATO este dată de capacitatea aliaților de a acționa împreună, coordonat.

„Dislocarea elementelor Forței NATO de Răspuns Rapid în România a reprezentat un prim pas. Militarii din cadrul forțelor armate franceze şi belgiene sunt la Mihail Kogălniceanu și le mulțumesc încă o dată pentru întreg sprijinul pe care îl oferă. Olanda a dislocat un detașament de militari, iar Portugalia a anunțat că va trimite în România trupe, parte a aceluiași efort colectiv. Marea Britanie urmează să vină la misiuni de poliţie aeriană. SUA are, de asemenea, o contribuție extrem de importantă pe toate palierele, demonstrând un angajament vital pentru securitatea noastră”, mai arată Vasile Dîncu.

O mina observată luni la 70 de kilometri de Capu Midia a fost distrusă, a anunțat MApN. Scafandrii au montat pe mină o încărcătură explozivă și au detonat-o de la distanță.

×
x close