Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a decarat, marţi seară, la Antena 3 CNN, că este mulţumit de execuţia bugetară pentru anul 2024, care se apropie de 100%. Potrivit ministrului, MApN a avut o alocare de 2,28% din PIB şi a cheltuit 2,26%.
„Execuţia bugetară pe anul trecut se va apropia de sută la sută pentru că la nivelul ministerului s-au făcut acele lucruri care să permită o execuţie bugetară superioară celei din 2023 şi cred că este un lucru bun pentru că ne-a permis să facem lucruri pe care Armata le aştepta, pe care ni le doream, în cadenţa pe care ne-am propus-o”, a afirmat Angel Tîlvăr.
Ministrul Apărării a mai spus că sunt unele întârzieri în ceea ce priveşte livrarea de echipament militar.
„Asta ţinând seama că din punct de vedere al achiziţiilor, din cauza provocărilor de securitate, a mediului de securitate, există întârzieri în ceea ce priveşte livrările de echipamente militare, dintr-un motiv foarte simplu: cererea a crescut exponenţial”, a precizat Tîlvăr.
Angel Tîlvăr a mai spus că ministerul pe care îl conduce a cheltuit banii alocaţi de la buget, „foarte bine”.
„Am avut alocare de 2,28- 2,29% din PIB şi avem cheltuieli de 2,26%, deci foarte bine. Este important şi cum au fost cheltuiţi aceşti bani. Aceşti bani au fost cheltuiţi nu numai în integralitatea loc, dar au fost cheltuiţi bine şi pe priorităţile pe care Programul de Înzestrare a Armatei României le-a avut formulate înainte”, a mai adăugat Tîlvăr.