Antena 3 CNN Politică Ministrul Apărării: Nu se știe când va primi România compensații pentru că a donat Ucrainei un sistem Patriot

Ministrul Apărării: Nu se știe când va primi România compensații pentru că a donat Ucrainei un sistem Patriot

sistem patriot
MIM-104 Patriot. Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Iul 2024   •   20:34

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a participat la primele discuții susținute la Washington, privind compensarea României pentru sistemul Patriot donat Ucrainei, informează Agerpres. 

Întrebat dacă este posibil ca România să primească mai devreme un alt sistem defensiv antiaerian ministrul Apărării a spus că nu există în prezent un orizont de timp pentru primirea de către ţara noastră a unui sistem similar sau a unuia alternativ.

"Au fost discuţii şi alaltăieri (marţi - n.r.) şi ieri (miercuri - n.r.) dimineaţă. Alaltăieri am participat şi eu şi am condus prima discuţie care urma să creeze şi calendarul negocierilor şi principalele elemente de referinţă. În ceea ce priveşte orizontul de timp nu pot să vă dau elemente concrete acum, pentru că nu s-a ajuns la acest moment la această etapă a discuţiei", a declarat Tîlvăr într-un briefing pentru jurnaliştii români.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de la sediul NATO, că "dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat, dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional".

Biden laudă România și alte patru țări pentru donația de sisteme Patriot către Ucraina

Este o donație istorică, spune președintele american Joe Biden, care a menționat de două ori România în discursul în care a susținut că Ucraina va învinge Rusia.

"Anunț donația istorică de echipamente de apărare aeriană pentru Ucraina. SUA, Ţările de Jos, Români şi Italia vor furniza Ucrainei echipamente pentru cinci sisteme strategice suplimentare de apărare aeriană", a spus Joe Biden. 

Președintele Klaus Iohannis a semnat declarația prin care se asigură apărare a Ucrainei.

"Suntem angajați să furnizăm Ucrainei capabilități suplimentare de apărare aeriană, în contextul în care se apără împotriva agresiunii continuate a Rusiei, inclusiv a atacurilor deliberate ale Rusiei asupra orașelor ucrainene și a infrastructurii civile și infrastructurii critice.

Astăzi anunțăm că furnizăm Ucrainei, colectiv, sisteme de apărare aeriană strategice, inclusiv baterii Patriot donate de SUA, Germania și România, componente Patriot donate de Olanda și alți parteneri pentru a permite operarea unei baterii Patriot suplimentare și un sistem suplimentar SAMP-T donat de Italia", a spus Klaus Iohannis. 

De ce donăm Ucrainei un sistem Patriot

Donarea unui sistem de rachete Patriot din partea României pentru Ucraina ține de interesul nostru direct de securitate, spune Radu Tudor, pentru că ceea ce se întâmplă în momentul de față în

Ucraina este extrem de îngrijorător, iar România, împreună cu aliații din NATO, nu doresc ca amenințarea rusă să se apropie de frontierele noastre. 

„Trebuie să ajutăm acum Ucraina cu tot ceea ce putem, în așa fel încât ceea ce se întâmplă în zona Harkov să rămână acolo. 

Invadatorii ruși să nu se apropie de partea de sud, să nu facă o joncțiune cu Odesa și să nu creeze o presiune asupra frontierelor noastre, asupra gurilor Dunării.România este țara care are cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina, drept pentru care avem în momentul de față un interes direct ca Ucraina să poată respinge acest nou val al invaziei rusești.

Țara noastră are șapte sisteme Patriot comandate în Statele Unite, iar în momentul de față, pe teritoriul României se află patru astfel de sisteme.Două dintre aceste sisteme sunt deja operaționale, adică ele sunt incluse în sistemul național de comandă și control, sunt funcționale și au fost deja testate pe zone mai ample de pe teritoriul României.

Mai sunt încă două sisteme care sunt în pregătire pentru a fi integrate în sistemul național de comandă și în momentul în care vor fi gata, toate aceste patru sisteme vor fi introduse în sistemul NATO.  În acest moment, celelalte trei vor veni în 2027, potrivit angajamentului luat de producătorul Raytheon. 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close