Antena 3 CNN Politică Ministrul Adrian Țuțuianu a decis să demisioneze din funcția de secretar al Senatului

Ministrul Adrian Țuțuianu a decis să demisioneze din funcția de secretar al Senatului

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:00 15 Aug 2017 Modificat la 14:00 15 Aug 2017
o_1bnionseo86sdd314i0en47248.jpeg
Foto: gov.ro

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, că a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate un punct de vedere cu privire la prezenţa sa în conducerea Senatului în timpul vacanţei parlamentare, instituţia spunând că nu a fost în stare de incompatibilitate, iar el va demisiona din funcţia de secretar al Senatului la începutul lunii septembrie.

USR a depus, săptămâna trecută, o sesizare la ANI cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru în Guvernul Tudose şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului, potrivit realitatea.net.

Pentru a convoca sesiunea extraordinară, în data de 8 august, Adrian Ţuţuianu a luat parte şi a votat ca membru în Biroul permanent al Senatului, deşi Legea nr. 161/2003 prevede clar faptul că funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de simplu deputat sau de senator.
 

×
x close