Antena 3 CNN Politică Mihai Voicu (PNL), despre Cristian Preda: Să-l dea liniştiţi afară, că nu-l primeşte nimeni!

Mihai Voicu (PNL), despre Cristian Preda: Să-l dea liniştiţi afară, că nu-l primeşte nimeni!

1 minut de citit Publicat la 14:25 10 Apr 2012 Modificat la 14:25 10 Apr 2012
Mihai Voicu (PNL), despre Cristian Preda: Să-l dea liniştiţi afară, că nu-l primeşte nimeni!
Foto: Mediafax
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, marţi, că europarlamentarul Cristian Preda nu a fost contactat de nimeni din conducerea PNL şi că acesta nu va fi primit în formaţiunea liberală, astfel că PDL poate să-l dea liniştit afară, informează Mediafax.
   
Mihai Voicu a spus că există, surprinzător, foarte multe asemănări între cazul europarlamentarului Cristian Preda şi cel al primarului din Arad, Gheorghe Falcă. "Domnul Falcă a declarat că a fost contactat să intre în PNL, iar domnul Preda spune acelaşi lucru", a precizat Voicu.
   
Deputatul liberal a adăugat că, în situaţia lui Cristian Preda, răspunsul este acelaşi:

"Nimeni din conducerea PNL sau vreo persoană cu acceptul conducerii PNL nu l-a căutat pe domnul Preda pentru a-i propune să treacă la PNL şi nici nu avem de gând s-o facem".
   
Purtătorul de cuvânt al PNL a încheiat cu un sfat pentru liderii PDL în cazul lui Preda: "Să-l dea liniştiţi afară, că nu-l primeşte nimeni!".
   
Europarlamentarul PDL Cristian Preda, propus pentru excluderea din partid, a declarat, marţi, într-un interviu la RFI, că i s-a propus să intre în USL, dar a refuzat, pentru că nu vrea să plece din formaţiunea democrat-liberală şi nici nu este "omul trădării".
   
Cristian Preda a amintit că, urmare a votului din BPN privind excluderea sa din partid, el a cerut să fie audiat fie în BPN, fie în CNC, unde este şi membru şi unde va merge să-şi spună punctul de vedere.

×
x close