Antena 3 CNN Politică Mihai Voicu: Iluzia că USL se va rupe este un fel de autoamăgire. Crin Antonescu va câştiga alegerile prezidenţiale

Mihai Voicu: Iluzia că USL se va rupe este un fel de autoamăgire. Crin Antonescu va câştiga alegerile prezidenţiale

1 minut de citit Publicat la 13:14 17 Mar 2013 Modificat la 13:14 17 Mar 2013
Mihai Voicu: Iluzia că USL se va rupe este un fel de autoamăgire. Crin Antonescu va câştiga alegerile prezidenţiale
Foto: Agerpres
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, duminică, referindu-se la afirmaţia Elenei Udrea că USL se va rupe iar Ponta şi Tăriceanu vor candida la Preşedinţie, că singurul candidat al USL va fi Crin Antonescu şi că acesta va deveni preşedintele României, conform Mediafax.
   
"Iluzia că USL se va rupe este un fel de autoamăgire pentru cei de la PDL, aflaţi într-o drastică scădere de popularitate şi cu grave probleme interne. USL se va prezenta la alegerile prezidenţiale cu un singur candidat, domnul Crin Antonescu, şi mai mult decât atât, toate sondajele de opinie arată că USL va câştiga alegerile prezidenţiale şi domnul Crin Antonescu va deveni preşedintele României", a precizat Mihai Voicu.
   
Liderul PDL Elena Udrea a declarat, într-o emisiune televizată, că USL va avea doi candidaţi la Preşedinţie, pe Victor Ponta pentru PSD şi pe Călin Popescu Tăriceanu pentru PNL, ea precizând şi că actualul preşedinte al PNL este într-o scădere de popularitate accelerată.
   
Realizatorul a afirmat că prezidenţiabilul susţinut de PDL se va confrunta cu Crin Antonescu, la care Elena Udrea a răspuns: "Sau cu Victor Ponta".
   
"Cine cred eu că va candida din partea USL? Cred că vor avea doi candidaţi: unul va fi Victor Ponta, în opinia mea, şi va fi candidatul PSD, iar cei de la PNL, probabil că vor veni cu Tăriceanu", a spus Udrea.
   
Întrebată de ce îl menţionează pe Tăriceanu printre prezidenţiabili, Udrea a răspuns: "Păi în opinia mea, dacă USL se rupe, şi se va rupe inevitabil, pentru că vin alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi vor candida separat, atunci nici domnul Antonescu nu mai rămâne în fruntea PNL, pentru că dânsul este într-o scădere de popularitate accelerată după evenimentele de astă vară şi după ce a reuşit să demonstreze incapacitatea de a fi un lider cu adevărat european şi un lider care să aibă idee despre ce înseamnă principiile democraţiei".
   
Potrivit acesteia, când Antonescu îşi va pierde posibilitatea pe care o are acum de a împărţi funcţii la nivel guvernamental şi la nivelul administraţiei locale şi nu va mai fi la guvernare, propriul partid va veni cu un alt candidat la Preşedinţie, mai bun decât actualul preşedinte al Senatului.

×
x close