Antena 3 CNN Politică Mihai Tudose, despre vila RAAPPS, a cărei restaurare costă 7 milioane de euro: "Și dacă ar vrea, domnul președinte nu mai poate locui acolo"

Mihai Tudose, despre vila RAAPPS, a cărei restaurare costă 7 milioane de euro: "Și dacă ar vrea, domnul președinte nu mai poate locui acolo"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:20 01 Mar 2024 Modificat la 15:20 01 Mar 2024

Fostul premier, Mihai Tudose, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre posibilitatea ca președintele să nu mai dorească vila RAAPPS din Aviatorilor, având în vedere protestele care au loc chiar în fața imobilului. 

"Primele informații au fost că s-au dat deja 7 milioane de euro pentru o vilă care îi va reveni președintelui. Acum aflăm că președintele nu a cerut și nici nu s-au plătit șapte milioane de euro. 

Există un buget maxim care este destinat pentru refacerea unui imobil de patrimoniu. Într-adevăr, cu 7 milioane de euro îți cumperi în castel în Franța.

Aceste clădiri sunt în patrimoniu statului. Dacă acea vilă se prăbușesc cineva trebuie să răspundă pentru ele. Ajungem într-un cerc vicios, dacă le reparam e rău, dacă le lăsăm să se prăbușească tot rău este. 

Acele imobile care sunt gestionate de RA-APPS sunt scoase la închiriat sau pentru demnitari. Este evident că nu poți să scoți la închiriat un imobil cu crăpături care stă să cadă. 

Și dacă ar vrea vila aceea, domnul președinte nu mai are cum să locuiască acolo. E nevoie de  zonă mai bună din punct de vedere al asigurării, la stradă nu tocmai bun", a declarat Mihai Tudose, fost premier. 

×
TOP articole
x close