Antena 3 CNN Politică Mihai Tudose, explicaţii din culisele negocierilor pentru Schengen: "Asta e logica în care se pune problema"

Mihai Tudose, explicaţii din culisele negocierilor pentru Schengen: "Asta e logica în care se pune problema"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:52 15 Dec 2023 Modificat la 17:52 15 Dec 2023

Negocierile cu Austria pentru aderarea la Spațiul Schengen sunt în impas. După discuțiile de ieri dintre președintele României, Klaus Iohannis, premierul bulgar, Nikolai Denkov, cancelarul austriac, Karl Nehammer și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, surse apropiate acestui dialog spun că Viena a făcut un pas înapoi.

Întrebat despre această situaţie, fostul premier al României, Mihai Tudose a spus: 

"Eu zic că, până una-alta nu ascultăm pe nimeni, dacă vreți. Anul trecut, exact acum un an, dacă țineți minte și președințele și primul ministru și ministrul de Interne de atunci, ministrul de Externe de atunci eram deja în Schengen după aia a venit bomba brusc.

Pe de altă parte, și aici vorbesc de un punct de vedere personal și fac cumva apel la memoria dvs, primul ministru Marcel Ciolacu a declarat că dacă lucrurile nu ies bine și nouă ni se neagă în continuare un drept, că nu cerem o favoare, e un drept, va face acțiune la Curtea Europeană de Justiție.

Ungaria s-a răzgândit. Pune condiţii să fie de acord cu Schengen

O altă informație este că Ungaria șantajează cumva Bulgaria. S-ar putea ca Ungaria să nu fie de acord cu intrarea Bulgariei, dacă nu permite tranzitul gazului rusesc. 

De fapt, n-are nicio legătură cu Schengen ceea ce se întâmplă, ci sunt negocieri politice, economice, de orice altă natură, numai pe tratatul Schengen nu.

Obligațiile de la afgani și sirieni sunt valabile doar la cei care își manifestă interesul. Nu putem să-i refuzăm. Nu manifestă nimeni interesul să vină în România. Sunt foarte puțin sub 100.

Deci ideea de bază este că granița bulgaro-turcă e mai șvaițer și pe traficul de mărfuri, nu neapărat numai pe migranți.

Condiţii pentru aderarea României la Schengen

Ideea de bază, logica, în care se pune problema e că nu-i mai lăsaţi să intre, că rămâneți cu ei. Si atunci e corect că trebuie să fii atent că rămâi cu ei pe cap.

Apoi, speriatul ăsta că ne vin niște oameni pe cap... domnule, știți care este cota aprobată pentru muncitori pentru la anul, din Nepal și Pakistan? 140.000!

Deci noi ne speriem de 40 de sirieni, dar luăm 140.000 din Pakistan. Știți, ultima dată când am verificat Pakistan nu era tocmai o zonă liniștită", a spus Mihai Tudose la Antena 3 CNN. 

×
x close