Antena 3 CNN Politică Mihai Tudose îi acuză pe liberali că au votat la Bruxelles împotriva fermierilor români: ”Și-au vopsit unghiile negre cu ojă galbenă! Dacă tot îi mănâncă pielea...”

Mihai Tudose îi acuză pe liberali că au votat la Bruxelles împotriva fermierilor români: ”Și-au vopsit unghiile negre cu ojă galbenă! Dacă tot îi mănâncă pielea...”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:00 22 Ian 2024 Modificat la 15:07 31 Ian 2024
Tudose Bogdan
Sursa foto: hepta / Mediafax Foto / Andreea Alexandru / Valentina Sarosi

Într-o postare pe Facebook, Tudose atașează și situația votului la proiectul respectiv.

El precizează că a decis să dezvăluie aceste aspecte după ce prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, l-a acuzat că "ar sta pe la bufet" în Parlamentul European.

Postarea lui Mihai Tudose este intitulată "Ojă galbenă peste unghii negre", galbenul fiind culoarea dominantă de pe sigla PNL.

Textul eurodeputatului, în continuare.

Mihai Tudose: "Dacă tot îi mănâncă pielea, am să dezvălui cum se luptă colegii galbeni la Bruxelles pentru agricultori"

"Vineri, la un post TV, mi-am manifestat mâhnirea referitor la comportamentul 'colegilor' de guvernare… În frunte cu neînfricatul lor lider… care a/au ales să dispară în ceață pe durata protestelor transportatorilor și agricultorilor.

În antiteză cu modul în care Președintele PSD Marcel Ciolacu s-a manifestat anul trecut la greva cadrelor didactice. Ciolacu fiind atunci prezent, lângă premierul Ciucă, la toate negocierile/întâlnirile cu protestatarii. Asumând rolul de aliat/partener de guvernare...

A doua zi după declarația mea a venit 'replica' pnl-istă prin Rareș Bogdan. Acesta a lămurit lucrurile: Ciucă nu a fost lângă Ciolacu, dar doi colegi europarlamentari pnl se luptau pe la Bruxelles pentru agricultori! Iar eu nu aveam de unde să știu pentru că eram 'la bufet'! Nu-i așa că ne-a lămurit?!?

Ei bine, dacă tot îl mănâncă (pielea), am să fac publică ultima ispravă galbenă în ceea ce privește 'cum se luptă la Bruxelles colegii galbeni pentru agricultori'! Nu a precizat Rareș Bogdan pentru agricultorii din ce țară se luptă ei, dar dacă e luptă...amănuntele nu mai contează!

Mihai Tudose: "Europarlamentarii PSD au votat în favoarea româniei. Liberalii, nu!"

Votul recent privind reducerea drastică și obligatorie a folosirii pesticidelor: pentru propunerea care risca să arunce în aer agricultura și securitatea alimentară din România și țările estice au votat eurodeputații PNL.

Pentru respingerea propunerii aberante, formulate de o ecologistă germană, am votat 299 de europarlamentari, inclusiv reprezentanții PSD. Rezultatul fiind căderea la vot a propunerii respective!

După cum se poate vedea (voturile prezentate la sfârșit), eu 'de la bufet' am votat în favoarea României și a agricultorilor români! Ei nu!!! Și rămâne și întrebarea inițială: unde ați fost două săptămâni? Că nu v-a văzut nimeni..."

Oja galbenă peste unghiile negre Vineri, la un post TV, mi-am manifestat mâhnirea referitor la comportamentul...

Publicată de Mihai Tudose pe Duminică, 21 ianuarie 2024

Material susţinut de PSD

×
x close