Alessandra Stoicescu a difuzat, la 100 de minute, de la Antena 3, un fragment dintr-un interviu acordat în exclusivitate Sabinei Iosub de premierul Mihai Tudose, cu privire la politicile României pe plan extern.
Premierul Tudose a declarat, pentru Antena 3, că, împreună cu liderii de la Bruxelles, a fost stabilit un mecanism de anunțare în timp util și de colaborare între miniștrii Cabinetului său și comisarii europeni, cu privire la măsurile care vor fi luate în România.
”Să nu mai repetăm greșelile din trecut, ca domniile lor să afle ceea ce dorim să facem, sau ce am făcut, după ce am făcut, și cu o altă realitate, am stabilit un mecanism de anunțat în timp util și de colaborat, de a profita de experiența pe care o au aceste țări din UE. Am explicat care sunt problemele și unde am ajuns, pe diverse segmente, începând de la achizițiile publice, unde am ajuns să ne blocăm în propriile suprareglementări”, a spus Mihai Tudose.
Premierul a venit și cu o veste bună.
”În premieră, am reușit deblocarea a 600 de milioane de euro, fonduri de infrastructură și de mediu. Săptămâna aceasta vor deveni disponibili efectiv”, a anunțat premierul.
„Explicăm ceea ce facem. Toată lumea ne acuză că avem probleme cu fondurile europene. Și noi poate nu am comunicat suficient că în ianuarie am găsit țara asta fără nicio autoritate de management validată”, a mai spus Mihai Tudose.
Urmărește interviul exclusiv de la ora 21.00, la Sinteza zilei cu Mihai Gâdea