Antena 3 CNN Politică Mihai Răzvan Ungureanu: Premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă plagiatul va fi "evidenţiat"

Mihai Răzvan Ungureanu: Premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă plagiatul va fi "evidenţiat"

1 minut de citit Publicat la 15:59 23 Iun 2012 Modificat la 15:59 23 Iun 2012
Mihai Răzvan Ungureanu: Premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă plagiatul va fi "evidenţiat"
Foto: Agerpres
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat în cazul său vor fi "evidenţiate" în urma analizei specialiştilor.
   
El a precizat că acuzaţiile de plagiat intră în sfera de competenţă a comisiilor de specialitate care există atât la nivelul Ministerului Educaţiei cât şi la nivelul Universităţii care a acordat titlul respectiv.
   
Ungureanu a subliniat că suspiciunile în privinţa unui plagiat trebuie să aibă şi probe care să ateste acuzaţiile.
   
Întrebat dacă crede că Ponta ar trebui să demisioneze, Ungureanu a răspuns: "Dacă în Germania un ministru al Apărării a demisionat când plagiatul a fost evidenţiat, dacă în Ugaria preşedintele a demisionat când plagiatul a fost evidenţiat, dumneavostră ce credeţi?"
   
Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.
   
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.
   
El a declarat, marţi, că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

×
x close