În reacția lui Clotilde Armand, se poate observa că nu persoanele din camera respectivă o deranjează, ci faptul că nu i s-a spus că există camere de supraveghere.
”Nouă, USR-PLUS, ni s-a declarat că acea cameră de filmat din sală nu funcționează. Vrem ca organele de anchetă să aibă acces la înregistrarea completă a acestei camere. Vrem să știm cum au putut aceste imagini să ajungă la Antena 3”, spune, supărată, Clotilde Armand.
Realizatorul Mihai Gâdea vorbește și despre o postare a lui Clotilde Armand, corectată pe timpul nopții de 5 ori.
”Domnia sa le corectează de 5 ori, pentru că nu știe cum să o dreagă. Prima dată spune că a fost o numărătoare a voturilor, folosește de două ori în text numărătoare. Apoi zice că a fost numărătoare, dar a fost și renumărare. De cinci ori schimbă.
Domnă Clotilde Armand, într-un scandal ca acesta, dumneavoastră nu știți ce au făcut oamenii aceia acolo? Dacă ați dat un singur telefon și i-ați întrebat pe cei care au intrat acolo, nu au avut o singură variantă? De ce a fost nevoie azi-noapte să schimbați de 5 ori textul?
E cumva șocant acest aspect. E șocant modul în care nu reușește să aibă un singur răspuns clar, ferm, categoric”, concluzionează Mihai Gâdea.