Update 20.00 -
Potrivit unor surse ale Antena 3, cel mai probabil, preşedintele se va adresa mâine românilor, într-un discurs de la Palatul Cotroceni.Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi seara, la
ceremonia de învestire a lui Cristian Diaconescu la şefia MAE, că miercuri va avea "o intervenţie cu românii".
Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, având vocea tremurândă şi spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile.
"Domnule ministru, aveţi o misiune grea, în care vă voi susţine, şi sper ca în ce voi clarifica mâine (miercuri - n.r.) în intervenţia mea cu românii să vă ajute", a declarat şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu s-a referit la situaţia socială cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, şi i-a spus acestuia că principalul mesaj pe care trebuie să-l transmită omologilor săi este că "România are forţă să continue".
Astăzi, în cea de-
a 12-a zi consecutivă de proteste, aproximativ 200 de persoane s-au strâns la Piaţa Universităţii, , manifestanţii solicitând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc.