Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, la Bruxelles, referindu-se la protestele faţă de modificările Codurilor penale, că respectă opinia celor care au ieşit în stradă, precizând că a înţeles mesajele acestora şi că discuţiile care vizează acest domeniu vor avea loc în Parlament, scrie Agerpres.
"Eu am urmărit în această perioadă toate protestele (...) şi când au fost zeci de mii de oameni în faţa clădirii Guvernului şi acum, când nivelul protestelor s-a mai redus. Respect opinia protestatarilor, apreciez faptul că au fost proteste desfăşurate în ordine, ba chiar apreciez (...) foarte mult creativitatea de care mulţi dintre concetăţenii noştri au dat dovadă în această perioadă. (...) Mesajele pe care le-au transmis le-am înţeles", a declarat premierul Grindeanu într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
Premierul Grindeanu a avut această reacţie în contextul în care a fost întrebat ce mesaj le transmite oamenilor care continuă să protesteze la Bucureşti, dar şi celor aproximativ 20 de persoane care au venit în faţa sediului Comisiei Europene în momentul în care acesta avea întâlniri cu oficiali europeni.
Totodată, Sorin Grindeanu a subliniat că abrogarea OUG de modificare a Codurilor penale este o dovadă a faptului că au fost înţelese mesajele protestatarilor.
"Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în ţară, înseamnă că decizia ta n-a fost cea corectă, iar acea decizie trebuie s-o retragi şi lucrul ăsta l-am făcut. Tot ceea ce ţine de discuţii pe acest domeniu, în continuare se va desfăşura în Parlament, (...) implicând şi alţi actori decât partea politică. Este ceea ce îmi doresc", a mai afirmat Grindeanu.
Sorin Grindeanu a efectuat, joi şi vineri, o vizită la Bruxelles, prilej cu care şeful Executivului român a avut întrevederi cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European.