„Chiar dacă îi voi supără pe mulţi, afectaţi de tragedie în mod sincer, vreau, la rândul meu, să fiu sincer, că un semn de respect pentru voi. Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru ţara, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale“.
Liderul PNŢCD face şi o scurtă analiză a vieţii de noapte, o „anarhie“întreţinută de „tineri pe care nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici“. „Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febră violenţei, exchibitionismului şi sexului. Cine sunt ţinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Va asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat“, scrie Pavelescu.