Antena 3 CNN Politică Mesajul lui Klaus Iohannis, după recunoaşterea limbii române în Ucraina: "Pas important pentru construirea unui parteneriat strategic puternic"

Mesajul lui Klaus Iohannis, după recunoaşterea limbii române în Ucraina: "Pas important pentru construirea unui parteneriat strategic puternic"

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 23:34 18 Oct 2023 Modificat la 23:34 18 Oct 2023
klaus iohannis volodimir zelenski
Mesajul lui Klaus Iohannis, după recunoaşterea limbii române în Ucraina Sursa foto: Facebook/ Administratia Prezidentiala

"Salut pasul făcut astăzi de Guvernul Ucrainei în implementarea înţelegerii în problema aşa-zisului limbaj artificial "moldovenesc" la care am ajuns cu preşedintele Zelenski săptămâna trecută la Bucureşti. Pas important pentru construirea unui parteneriat strategic puternic între România şi Ucraina la nivel de stat şi de societate", a scris Klaus Iohannis pe reţeaua de socializare X.

Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este, începând de miercuri, limba română, nu limba moldovenească, a declarat, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu.

El a precizat, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei, că autorităţile de la Kiev au decis recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.

Măsura a fost adoptată în contextul obligaţiei îndeplinirii de către Ucraina a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, unul dintre acestea referindu-se şi la drepturile minorităţilor naţionale. 

×
x close