Antena 3 CNN Politică "Meleşcanu a fost ameninţat la telefon de Băsescu. Limbajul nu poate fi reprodus la tv". Vezi cum a fost relaţia dintre preşedinte şi noul şef al SIE

"Meleşcanu a fost ameninţat la telefon de Băsescu. Limbajul nu poate fi reprodus la tv". Vezi cum a fost relaţia dintre preşedinte şi noul şef al SIE

O.P.
1 minut de citit Publicat la 06:06 28 Feb 2012 Modificat la 06:06 28 Feb 2012
"Meleşcanu a fost ameninţat la telefon de Băsescu. Limbajul nu poate fi reprodus la tv". Vezi cum a fost relaţia dintre preşedinte şi noul şef al SIE
Foto: e-politic.ro
Nu întotdeauna, relaţia dintre preşedintele Băsescu şi Teodor Meleşcanu a fost una amiabilă. În ianuarie 2008, Traian Băsescu îl avertiza pe ministrul interimar al Justitiei de la acea vreme, Teodor Meleşcanu, că tergiversează începerea urmăririi penale pe numele unor foşti miniştri.

"Cred ca domnul ministru Melescanu se apropie de situatia de a fi un ministru care face abuz in serviciu, este un avertisment pe care i-l transmit public", spunea Traian Băsescu.

Declaraţia avea loc dupa ce, cu o zi înainte, Teodor Meleşcanu, întorcea la Cotroceni dosarele referitoare la începerea urmăririi penale a opt miniştri, pe motiv că documentele trimise de Administraţia Prezidenţială nu reprezentau dosarul cauzei. Şeful statului a găsit în acest gest şi motive ascunse: o înţelegere între PSD şi PNL.

Potrivit colegilor de partid ai lui Teodor Meleşcanu, Traian Băsescu a fost foarte enervat de gestul făcut de ministrul interimar al Justiţiei.

"Ministrul Melescanu a fost amenintat la telefon de presedintele Traian Basescu. Cu un limbaj care nu poate fi reprodus la un post de radio sau in presa. Noua ne-a spus acest lucru Melescanu. In ce hal a putut sa vorbeasca presedintele la telefon pentru ca si-a permis sa faca un gest legal", declara Eugen Nicolaescu.

Teodor Meleşcanu a preluat, în 2008, pentru o scurtă perioadă, conducerea ministerului justiţiei, după plecarea lui Tudor Chiuariu. Asta după ce şeful statului refuzase numirea Noricăi Nicolai în funcţie, făcând publice date din dosarul profesional al liberalei de pe vremea cand era procuror.

×
x close