UDMR va propune în continuare eliminarea sintagmei referitoare la caracterul de "stat naţional" din Constituţia României, a declarat vineri liderul formaţiunii, Marko Bela, deşi a recunoscut că nu crede că propunerea are şanse să obţină cele două treimi necesare în acest sens. În opinia preşedintelui Uniunii, "încet-încet" definirea statului român ca ?stat naţional? nici nu-şi mai are rostul.
"În ceea ce priveşte statul naţional, cunoaşteţi poziţia noastră, această poziţie nu s-a schimbat, încet-încet nu-şi are rostul această definiţie. Deci, în timp ce deja recunoaştem, prin diferite dispoziţii, inclusiv prin dispoziţii incluse în Constituţie, că avem comunităţi naţionale, comunităţi minoritare cu o altă limbă, altă identitate naţională în România şi aceste comunităţi beneficiază de anumite drepturi, într-o astfel de situaţie, ideea că România ar fi statul unei singure naţiuni, al unei singure identităţi, nu-şi mai are rostul", a spus el.
Preşedintele UDMR a precizat că parlamentarii formaţiunii vor susţine în continuare eliminarea caracterului de "stat naţional" al României la discuţiile privind modificarea Constituţiei.
"Deci noi am propus şi vom propune în continuare eliminarea acestui caracter de stat naţional, nu cel unitar, nu celelalte dispoziţii, deci ne referim la noţiunea de stat naţional. Dar vă spun sincer că eu sunt extrem de sceptic şi nu văd că am putea întruni o majoritate de două treimi sau un consens în legătură cu această modificare. Deci nu văd că în acest moment am putea să avem câştig de cauză, foarte sincer", a mai spus Marko.
Preşedintele Traian Băsescu a primit deja, de miercuri, propunerea Guvernului de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o ulterior, "în calitate de iniţiator al revizuirii" Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului.
Antena3.ro