Marius Lulea, prim-vicepreședinte al AUR și propunerea partidului pentru funcția de premier, s-a autocontrazis în studiul Antena 3 CNN, în această seară, spunând despre Călin Georgescu că nu vrea scoaterea României din NATO, deși acesta a spus-o explicit și public într-un interviu.
De asemenea, a spus și că ruptura dintre Georgescu și AUR nu s-a datorat viziunii acestuia „față de apartenența României la NATO”, deși a spus-o, anterior, într-un interviu pentru Hotnews. De-a lungul discuției, Lulea a continuat să se contrazică și să spună că Georgescu nu vrea ieșirea din NATO, deși candidatul la prezidențiale a spus: „Dacă lucrurile continuă în felul ăsta, evident că nu ne interesează. Pentru ce să stai într-un club care nu acordă siguranță țării tale?”.
Lulea a mai spus și de Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin și unul dintre cele mai influente personaje de la Kremlin în regimul actualului dictator rus, că este „un bătrânel simpatic”. Dughin este un personaj care a fost supranumit în trecut „creierul lui Putin” și stă la baza actualei ideologii a regimului rus de cucerire și război împotriva Ucrainei și Occidentului.
Contradicții în lanț ale reprezentantului AUR
Mihai Gâdea: În urmă cu ceva timp, domnule Lulea, dumneavoastră ați dat un interviu la Hotnews în care ați explicat motivele despărții de domnul Călin Georgescu. Dl. Georgescu a fost în AUR și era propunerea dumneavoastră pentru funcția de prim-ministru. Și explicați în acel interviu că exact aceste lucruri care acum apar în discuție, ne-ați spus că a vrut să scoată România din UE și din NATO. Iată ce ați spus:
„Noi am avut o suprapunere temporară cu el, pe o anumită perioadă, o incompatibilitate despre cum este văzută apartenența României la NATO și la blocul comunitar și a fost o decizie în consens de a ne despărți. Nici măcar nu ne-am certat” (Lulea)
Marius Lulea: Dacă-mi permiteți, ceea ce ați scris dumneavoastră acolo reprezintă doar un fragment din toată declarația pe care am dat-o. Mai departe ați fi văzut că am fost în relații foarte bine, în acest document la partea cu NATO nu a spus niciodată, citiți cu atenție, că el a spus că dorește ieșirea din NATO și UE. Dumnealui are o viziune foarte corectă în care România trebuie să-și manifeste mai bine suveranitatea. Eu, Marius Lulea, consideram în discuția cu dumnealui că suntem destul de mici.
Mugur Ciuvică: Și acuma cum credeți? Că a spus domnul Georgescu, a spus și când a ieșit în fața casei. Pro-rusismul se ascunde în suveranism, a spus așa – că România, în momentul ăsta, trebuie să negocieze la fel și la Vest și la Est, că trebuie să negocieze în egală măsură cu americanii și cu rușii, cu chinezii și cu țările din UE. Asta vi se pare un gen de politică externă corectă pentru România? Să pui pe același plan Rusia cu America și China cu UE?
Marius Lulea: Noi am spus exact același lucru, că România trebuie să fie un stat suveran și trebuie să fim deschiși către dialog cu toate puterile lumii. Și noi am spus același lucru, partidul AUR. Deci nu văd nicio afirmație greșită în tot ceea ce a spus domnul Călin Georgescu mai devreme.
Mihai Gâdea: Dumneavoastră spuneți public că motivul despărțirii de domnul Georgescu e legat de NATO și de UE. Puteți să ne explicați? Adică dacă ăsta e motiv de despărțire...?
Marius Lulea: Nu am spus că acesta e motivul despărțirii. Dați puțin mai departe și o să vedeți acolo că am spus că dumnealui nu și-a dorit să fie într-un partid politic. A spus că dacă va candida vreodată la funcția de președinte al României, dorește să ofacă cu susținerea românilor, nu cu susținerea unui partid politic.
Mihai Gâdea: Domnule Lulea, bateți câmpii, ați fost foarte clar aici.
Marius Lulea: Puneți mai departe tot mesajul, că ați tăiat ca și în cazul domnului Georgescu fragmente.
Mihai Gâdea: Bateți câmpii din nou.
Marius Lulea: Și încercați să-i mințiți pe români. Toată presa din România încearcă să-i mintă pe români în ceea ce privește partidul AUR și în ceea ce privește comportamentul domnului Călin Georgescu. Este același tip de manipulare folosit împotriva partidului AUR.
Mugur Ciuvică: Dumneavoastră îi mințiți pe români că spuneți că sunteți suveranist când sunteți cu rușii. Toți suveraniștii din România, de fapt, vor să ducă România spre Rusia pentru că nu se poate un om normal la cap să creadă, că în condițiile astea – cu războiul din Ucraina, cu noul război rece între Occident și partea asta – Rusia, China – România singură aici, suverană, rezistă mai mult de 24 de ore în fața Rusiei. Dumneavoastră faceți mișto de noi? Ce suveranism? România, singură între Rusia și Occident. Nu ne înghit rușii într-o secundă?
Marius Lulea: România suverană nu înseamnă România izolată. Suntem parte a unor alianțe occidentale pe care le respectăm.
Mihai Gâdea: Am arătat puțin mai devreme, iar dacă dumneavoastră considerați că trebuie să ticăloșiți în acest studio, vă dau afară. Am arătat puțin mai devreme că a spus foarte clar că România trebuie să fie scoasă din NATO. Dumneavoastră aveți capacitatea de a înțelege?
Marius Lulea: A scos din context.
Mihai Gâdea: Ia să vedem! Dumneavoastră puteți să bateți câmpii cât doriți, elementele sunt clare, a spus foarte clar că vrea să scoată România din NATO, ascultați-l.
Moderator (din materialul cu Călin Georgescu): Ce înseamnă, în opinia dumneavoastră, neutralitatea unei țări care este membră NATO. Cum adică neutralitate, făcând parte, după cum bine știți, din cea mai puternică alianță de pe planetă la ora actuală.
Călin Georgescu: Eu pot să vă dau un răspuns, depinde dacă-l duce instituția. Nu e cea mai puternică, este cea mai slabă. Noi trebuie să ne vedem interesul național.
Moderator (din materialul cu Călin Georgescu): Dacă printr-o reducere la absurd, astăzi, când vorbim, ați fi decident în România, ați milita pentru plecarea noastră din alianța NATO?
Călin Georgescu: În primul rând, aș milita pentru ieșirea României din orice fel de conflict, mai ales în ce privește granița imediată a țării, iar referitor la NATO, dacă lucrurile continuă în felul ăsta, evident că nu ne interesează. Pentru ce să stai într-un club care nu acordă siguranță țării tale?
Mihai Gâdea: E clar sau nu?
Marius Lulea: Nu este clar, nu a spus acest lucru, a spus că dacă această alianță nu funcționează, atunci nu e niciun motiv să rămânem.
Mugur Ciuvică: Păi dacă nu stai în ea, înseamnă că ieși din ea, domnul Lulea, pe bune? Nu sunteți pe TikTok să prostiți oamenii.
Marius Lulea: Păi, evident, dar nu o spune doar domnul Georgescu, o spune și domnul Trump. Această alianță nu funcționează pentru că doar americanii sunt cei care susțin această alianță. O alianță înseamnă că trebuie să ai parteneri corecți. În momentul de față, nu se întâmplă acest lucru.
Mugur Ciuvică: Bun, deci nu sunt corecți, așa că vreți să ieșiți din NATO, de ce nu recunoașteți?
Marius Lulea: Nu a spus nimeni acest lucru și nici dumnealui. Iar românii
Mugur Ciuvică: Păi asta a spus omul ăsta, cum n-a spus așa? N-aveți curaj să vă afișați cu rușii? N-aveți curaj să recunoașteți că vreți să ieșiți din UE și din NATO? Prostiți lumea cu Dumnezeu și cu îngerașii.
Lulea: „Dughin e un bătrânel simpatic”
Mihai Gâdea: Vă întreb ca prim-vicepreședinte al AUR, are vreo relevanță că Dughin, RIA și alte publicații de la Moscova îl laudă pe domnul Georgescu care s-a exprimat în repetate rânduri ca fiind favorabil lui Vladimir Putin?
Marius Lulea: Nu, n-are nicio importanță pentru că aceeași presă, când a intrat AUR în Parlamentul României în decembrie 2020, dădea să laude partidul AUR, mizând pe faptul că în acest fel, mă gândesc că aveau ei o strategie, AUR va avea declarații care să le fie favorabile. Chiar am văzut aici că au menționat de George Simion în mod indirect spunând de acel patriot care nu ține cu Rusia, vorbind despre George Simion în cazul de față,
Mihai Gâdea: N-a spus asta.
Marius Lulea: Ba da, n-a spus George Simion, asta a spus mai devreme și vă mulțumesc că ați pus acest mesaj, că nici nu știam că Dughin a confirmat că George Simion nu ține cu Rusia.
Mihai Gâdea: Naționalist român clasic, mai puțin favorabil Rusiei.
Marius Lulea: Exact așa a spus, mulțumesc.
Mugur Ciuvică: Mai puțin favorabil înseamnă că e favorabil, dar mai puțin decât Georgescu.
Marius Lulea: Nu cred că are vreo importanță, cred că vor fi foarte surprinși că nu este așa cum ei consideră la acest moment, e doar o tentativă a lor, probabil, o încercare de hai să vedem cine a ieșit acolo, poate ne lipim puțin de el.
Mugur Ciuvică: Adică Putin vrea să se lipească de Georgescu, păi atunci chiar că suntem importanți. Și pozele alea cu caii, cu înotul, cu judo, cu astea? Putin l-a copiat pe Georgescu ziceți?
Marius Lulea: Eu tocmai vă spun că nu, dumneavoastră ați vorbit de Dughin mai devreme și eu vorbesc tot de Dughin, care e un bătrânel simpatic din Rusia. În momentul de față, doar atât.