Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii anunţă măsuri de sprijin pentru refugiaţi: "Toată lumea trebuie să ştie de acest beneficiu"

Ministrul Muncii anunţă măsuri de sprijin pentru refugiaţi: "Toată lumea trebuie să ştie de acest beneficiu"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:43 26 Feb 2022 Modificat la 17:43 26 Feb 2022
Ministrul Muncii anunţă măsuri de sprijin pentru refugiaţi: "Toată lumea trebuie să ştie de acest beneficiu"
Sursa foto: Antena 3

"Există o soluţie pusă la îndemâna cetăţenilor ucraineni, dar nu numai lor, ci şi cetăţenilor sârbi şi moldoveni. Mai exact, pe o perioadă de 9 luni dintr-un an calendaristic fără să aibă nevoie de vreun aviz de angajare refugiaţii primesc dreptul de a munci. 

După aceste 9 luni cetățenii din Ucraina care doresc să rămână în România pot beneficia de prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă.

De asemenea, în momentul în care solicită şi primesc statutul de refugiat au, la fel, dreptul de a munci. Vom face la nivel de Guvern şi flyere pe care le vom împarți în vămi pentru ca toată lumea să ştie despre acest beneficiu", a transmis ministrul Muncii, Marius Budăi la Antena 3. 

România ridică două tabere pentru refugiați, la Sighet și Siret

România începe să ridice două tabere pentru refugiați, la Sighet și Siret. „Sunt măsuri preventive”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, sâmbătă, că, au fost instalate corturi pentru cetățenii ucraineni intrați deja în România care au ales să își aștepte rudele sau prietenii care se apropie de punctul de trecere a frontierei.

„Au fost instalate corturi pentru ca oamenii să nu aștepte în frig, să poată să își aștepte rudele și prietenii într-o zonă încălzită, ferită de ploaie. De asemenea, va continua acest proces de instalare de corturi încălzite pentru voluntarii care asigură activitățile de sprijinire a celor care intră în România, dar și pentru presă”, a afirmat Cărbunaru.

În plus, au fost alocate mijloacele de transport pentru preluarea persoanelor sosite din Ucraina pe jos, întrucât mulți cetățeni ucraineni și-au abandonat mașinile în Ucraina.

„În privința instalării taberelor mobile pentru refugiați, la această oră sunt în derulare operațiunile de ridicare a două tabere pentru refugiați, una la Sighet și una la Siret. Aceste măsuri sunt preventive deoarece până la acest moment procentul de ocupare a centrelor de cazare puse la dispoziție de către Inspectoratul General pentru Imigrație este de 56,4% (404 persoane).

Pe măsură ce se depășește procentul de 65% în centrele regionale pe care Inspectoratul de deține, să fie instalate tabere pentru refugiați în care nu mai mult de 72 de ore oamenii care au această nevoie de asistență să poată fi primiți înainte de a fi dirijați către alte spații”, declară purtătorul de cuvânt al Guvernului.

×
x close