Antena 3 CNN Politică Marius Budăi: ”O nedreptate făcută pensionarilor din România” | Schimbarea pe care o vrea ministrul Muncii în privința pensiilor

Marius Budăi: ”O nedreptate făcută pensionarilor din România” | Schimbarea pe care o vrea ministrul Muncii în privința pensiilor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:30 20 Apr 2022 Modificat la 11:31 20 Apr 2022
marius-budai-ministrul-muncii-pensii
Marius Budăi: ”Veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani” Sursa foto: Facebook/Marius Constantin Budăi & Pixabay

„Veniturile pensionarilor nu pot fi îngheţate zeci de ani”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, drept susținere a afirmației ministrului Fondurilor Europene care a transmis că plafonul de 9,4% din PIB alocat cheltuielilor cu pensiile prin PNRR ”nu este de bun augur”.

„Salut declarația noului ministru al Fondurilor Europene, care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România. Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloș, care înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR.

Am convingerea că, de acum înainte, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România.”, a transmis Marius Budăi pe Facebook.

Mențiunile ministrului vin după ce Ministrul Fondurilor Europene a atras atenția asupra problemei pensiilor speciale în contextul PNRR: ”a pune toţi pensionarii sub acelaşi plafon de 9,4% din PIB, fără să te gândeşti la partea aceasta de justiţie socială, nu cred că este de bun augur, pentru oricare din guvernele din România".

Marcel Boloș a declarat că trebuie renunțat la procentul asumat prin PNRR privind cheltuielile cu pensiile, readucând în discuție renegocierea PNRR.

„Statul membru trebuie să fie liber în a-şi dimensiona aceste categorii de cheltuieli, e politica statului membru pentru o anumită categorie.

Toată lumea recunoaşte că trebuie crescut nivelul pensiilor, eu nu am văzut decident de la masa politicului care să nu spună acest lucru”, a declarat ministrul despre renegocierea procentului din PIB alocat pentru pensii, prin PNRR.

 

×
x close