Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie consideră că pactul de coabitare NU a fost o greşeală, dar suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost.
Vanghelie a mai spus, vineri, la "Atelierul pentru muncă şi relaţia cu sindicate", că încercarea de suspendare a preşedintelui a fost o greşeală şi prima, şi a doua, precizând că prima dată a susţinut-o deoarece era "mai tânăr şi mai prost".
"
Eu cred că după toată nebunia care a existat... şi eu cred că a fost o greşeală că am vrut să-l suspendăm. A fost şi prima dată, a fost şi a doua dată. Prima dată am susţinut, că am fost mai tânăr şi mai prost. Astăzi cred că trebuie să facem de aşa manieră să întrebăm cu subiect şi predicat: domnule preşedinte sunteţi de acord (...), consideraţi că aceste proiecte sunt vitale pentru România? Veniţi şi semnaţi acest pact alături de noi pentru România. Altfel, unde ajungem? Dacă preşedintele se duce la Bruxelles într-un fel, premierul în America în alt fel, nu ne ajută cu nimic", le-a spus Vanghelie reprezentanţilor PSD la "Atelierul pentru muncă şi relaţia cu sindicate".
Georgică Severin, senator PSD, Marius Nistor, preşedintele executiv al federaţiei sindicale Spiru Haret, şi Bogdan Chirieac, senior editor DcNews, au comentat, vineri, la "
100 de minute cu Alessandra Stoicescu", declaraţiile lui Marian Vanghelie.
Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu".