Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, duminică seara,după ce televiziunile au anunţat primele estimări ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale, că crede că românii nu ar mai vrea un preşedinte "beţiv şi prăfuit".
Vanghelie a apreciat că poziţionarea lui Băsescu pe primul loc constituie un eşec pentru el.
"Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, trebuie să ne organizăm şi să convingem oamenii care nu au reuşit să iasă la vot că este important şi scorul cu care mănâncă bătaie un astfel de preşedinte", a spus el.
Vanghelie a apreciat că electoratul PNL poate vota cu orice, numai cu Traian Băsescu nu.
"Cu siguranţă românii nu mai vor un preşedinte beţiv şi prăfuit, vor altceva, un preşedinte modern care să schimbe imaginea României", a mai spus el.
Antena3.ro