Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat, vineri, în dosarul ”Căprioara”, a decis Curtea de Apel Cluj.
Sentința este definitivă.
Marian Oprişan a fost trimis în judecată la începutul anului 2006, fiind acuzat de abuz în serviciu şi fals şi uz de fals.
Procurorii DNA l-au învinuit pe președintele CJ Vrancea pentru cheltuirea în mod nelegal a 1,9 milioane de dolari pentru balastarea a 41 de drumuri comunale, dar și pentru modul cum s-a achiziționat Complexul Turistic "Căprioara".
Acesta a numit o comisie de licitaţie care a încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, bani viraţi unor firme neeligibile.
În rechizitoriu se arată că mai multe drumuri comunale au fost pietruite fără ca acest lucru să fie necesar, unele dintre lucrări au fost executate în mod fictiv sau incomplet, deși banii au fost plătiți de către CJ Vrancea în avans.
Potrivit procurorilor DNA, Marian Oprișan a negociat și achiziționat, fără hotărârea necesară a CJ și fără avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic "Căprioara", în jurul căruia deținea, împreună cu membrii familiei, opt hectare de teren. Pentru această achiziție, Marian Oprișan ar fi alocat ilegal 17 miliarde lei vechi din fondurile publice ale CJ Vrancea.
În plus, acesta ar fi întocmit și înaintat Guvernului o adresă falsă prin care a solicitat și obținut trei miliarde lei vechi din fondul de rezervă al Executivului, dar pretextele invocate în adresă erau false, iar banii ar fi fost utilizați tot pentru achiziția complexului.
DNA vorbea la momentul trimiterii în judecată de un prejudiciu de 1,5 milioane euro în dauna Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, alți circa 600.000 euro în dauna Consiliului Județean și aproape 75.000 euro pagubă la bugetul Guvernului.
Pe 6 februarie 2015, Marian Oprișan a fost achitat de o instanță a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul "Căprioara", în care a fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) de abuz în serviciu ș de fals și uz de fals, dar DNA a formulat apel.
Citiţi şi Marian Oprişan, achitat în procesul de corupţie. "Vreau să mulţumesc tuturor magistraţilor şi DNA pentru imensa lecţie de viaţă"