"Apariția Forţelor pentru operaţii speciale a reprezentat o etapă esențială în cadrul procesului de modernizare al Armatei României. Practic, istoria de 20 de ani a acestei unități se suprapune cu aderarea României la NATO.", a amintit Marcel Ciolacu, la ceremonia militară și religioasă pentru sărbătorirea „Zilei Forțelor pentru Operațiuni Speciale”, de la Târgu Mureș.
"În mod firesc, cei care au făcut parte din această structură de top a armatei noastre au fost printre primii capabili să execute misiuni la standardele NATO, în cele mai complicate teatre de luptă ale lumii.
Faptul că astăzi dispunem de un Comandament integrat al Forțelor pentru Operații Speciale este nu doar efectul acestei schimbări structurale de viziune militră, ci și al efortului considerabil depus în ultimii ani. Este rezultatul managementului resurselor umane, dar și al atenției deosebite în privința selecţiei, instruirii şi antrenării multivalente a militarilor de primă calitate.
De asemenea, s-a investit semnificativ în armament şi echipamente adecvate, în modernizarea bazelor de antrenament, precum şi în conceperea doctrinelor, manualelor şi instrucţiunilor specifice forțelor pentru operații speciale", a precizat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu la Târgu Mureș – 02.03.2023Discurs susținut de președintele #PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, la ceremonia militară și religioasă pentru sărbătorirea „Zilei Forțelor pentru Operațiuni Speciale”, la Târgu Mureș
Posted by Marcel Ciolacu on Thursday, 2 March 2023
Marcel Ciolacu: "V-ați câștigat într-o perioadă relativ scurtă o recunoaștere internațională și un respect cu totul aparte"
El afirmă că în Forțele Române de Operații Speciale sunt militari de elită, profesionişti cu aptitudini dezvoltate de luptători și de lideri, majoritatea fiind simultan paraşutişti, scafandri şi alpinişti, capabili să facă faţă oricărei situaţii deosebite.
"Sunt mândru că România dispune astăzi de unități moderne, gata să răspundă rapid și decisiv la situații de criză și să asigure protecția cetățenilor și a intereselor naționale. Și spun asta mai ales ținând cont de ceea ce se întâmplă chiar la granițele noastre.
Războiul sângeros din Ucraina, provocat de agresiunea cinică a Rusiei asupra unui stat independent, ne arată importanța pe care o au, în confruntările militare moderne, structurile de operaţii speciale. Am văzut multe exemple în care asemenea operațiuni au provocat pierderi mari unui inamic cu efective masive și putere suplimentară de foc.
Elemente precum surpriza, viteza de acţiune, mobilitatea, flexibilitatea și înţelegerea mediului de acţiune din toate punctele de vedere au devenit vitale în războiul modern. Am aflat din discuțiile cu lideri politici din țări membre NATO că toți cei din forțele de operații speciale române v-ați câștigat într-o perioadă relativ scurtă o recunoaștere internațională și un respect cu totul aparte!
Ați luat parte la misiuni cu grad ridicat de pericol, în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Kosovo, în cadrul unor misiuni conduse de NATO sau a altor coaliţii de forţe în Africa, Asia și Marea Mediterană", adaugă președintele Camerei Deputaților.
El afirmă, în încheiere, că sacrificiul eroior din forțele de operații speciale căzuți la datorie și al celor răniți în misiuni obligă autoritățile să facă toate eforturile pentru ca luptătorii acestor unități să beneficieze de tehnologia de ultimă oră și orice alte dotări necesare pentru ca viețile lor să fie protejate cât mai bine.