Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu se testează de COVID-19 și intră în izolare

Marcel Ciolacu se testează de COVID-19 și intră în izolare

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 10:46 13 Oct 2020 Modificat la 10:46 13 Oct 2020
Marcel Ciolacu se testează de COVID-19 și intră în izolare
Sursa foto: Hepta

Potrivit unor surse politice, Marcel Ciolacu va efectua un test COVID și va intra în izolare până la aflarea rezultatului. Liderul PSD a participat la o întâlnire informală în Delta Dunării, la care au participat alți reprezentanți ai partidului infectați.

Decizia vine după ce președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a infectat cu Covid 19.

Acesta a anunțat pe Facebook că a primit rezultatul testului și că s-a izolat.

„Chiar dacă v-am obișnuit cu vești bune, astăzi vin cu una în ton cu vremurile. Tocmai am primit rezultatul testului și, din păcate, mă alătur miilor de români confirmați pozitiv de Covid19. Deocamdată, starea mea de sănătate este stabilă și conform procedurii m-am izolat, protejându-i pe ceilalți. Sunt voci care pun la îndoială existența virusului, sunt oameni ce cred, însă în aceste momente, în fața inamicului invizibil, cel mai înțelept este să respectăm cu toții regulile. Multă sănătate tuturor! Am încredere că prin profesionalismul cadrelor medicale, prin puterea și bunătatea Lui Dumnezeu, vom trece și peste această etapă”, a scris, pe Facebook, Emil Radu Moldovan.

×
x close