Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, teme pentru miniștri: Bugetul pe 2024 și reorganizarea ministerelor

Marcel Ciolacu, teme pentru miniștri: Bugetul pe 2024 și reorganizarea ministerelor

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:52 29 Noi 2023 Modificat la 12:52 29 Noi 2023

"Am două teme pentru început de decembrie, pentru toți membrii Guvernului: bugetul pe 2024 și reorganizarea ministerelor! Vreau să vă prioritizați atât proiectele de investiții, cât și resursele umane din instituțiile pe care le gestionați. Ne bazăm pe oamenii care pot face performanță și pe investițiile care pot crea cele mai mari efecte de multiplicare", a spus șeful Guvernului.

Acesta a adăugat că bugetul pe 2024 va fi tot cu cel puțin 7% din PIB alocați pentru investiții.

Totodată, premierul a vorbit şi despre Pilonul 2 de pensii.

"Vreau să lămurim din start orice speculație despre intenția ascunsă a statului legată de Pilonul 2 de pensii. Nu există așa ceva! Acum două luni, eram cu toții acuzați că-l naționalizăm, acum că-l vom supraimpozita. Nu are nimeni vreun asemenea plan. Mai mult, vreau să îi rog pe domnii de la USR să răspundă pentru miliardul de la vaccinuri și pentru celelalte sute de milioane de euro furate din pandemie și să nu mai manipuleze în presă știri false, cum este aceasta că Guvernul României ar dori să supraimpoziteze sau să naționalizeze Pilonul II, astfel încât să acopere știrile cu astfel de știri”, a declarat Marcel Ciolacu.

×
x close