Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, prima reacție la măsurile PNL: 'E un plagiat, amatorism și hoție'

Marcel Ciolacu, prima reacție la măsurile PNL: 'E un plagiat, amatorism și hoție'

Maria Sabu
<1 minut de citit Publicat la 21:49 01 Iul 2020 Modificat la 21:49 01 Iul 2020
Marcel Ciolacu, prima reacție la măsurile PNL: 'E un plagiat, amatorism și hoție'
Sursa foto: Hepta

”Este un program de cumpărat voturi. În primul rând, suntem primul stat european care lansează un program de guvernare, într-o plină criză economică, la restaurant. Toate statele europene au venit cu aceste programe economice în instituțiile guvernamentale sau în Parlament. Nu e posibil așa ceva.

Să vii să lansezi programul economic al țării în plină criză economică la terasă. Din punctul meu de vedere, sunt trei concluzii clare. Este un plagiat, amatorism și hoție.

Este programul PSD din 2016. Un sfer e deja implementat, există. Când PSD a făcut acest program aveam anumite venituri la bugetul statului. Aceste venituri nu mai există, el nu e adaptat cerințelor actuale. Se bazează pe bani europeni fără să spună nimic concret cum vor atrage aceste fonduri.

Un sfert din program reprezintă tunurile pe care le pregătește guvernarea. După tunurile de achiziții acum avem un miliard de lei pentru firmele de asigurări. În continure, se plătește clientela politică. Niciun Guvern nu și-a permis așa ceva”, a spus Marcel Ciolacu.

×
Parteneri
x close