„Ar trebui în primul rând o altă comunicare, ar trebui să vedem care sunt prioritățile. Prioritatea numărul 1 este clar sănătatea românilor și din partea noastră, și a tuturor politicienilor presupun că nu este altă prioritate. Am văzut prioritățile PNL – și în starea de urgență au fost să devalizeze bugetul național. Am văzut în raportul Curții de Conturi.
Acum vedem că prioritatea Guvernului au rămas alegerile. Cel puțin Partidul Național Liberal are o agendă total separată față de agenda românilor din acest moment. Nu putem vorbi nici de Educație, nici de locuri de muncă, nici de nivel de trai, de absolut nimic dacă nu depășim această criză sanitară”, a spus Marcel Ciolacu, la B1.
Întrebat care ar fi rolul pactului pentru Sănătate, Marcel Ciolacu a spus:
„Să vedem în primul rând care sunt urgențele. Toată lumea să nu mai comunice absolut nimeni decât să stabilim cine comunică din acest moment și să lăsăm specialiștii să comunice, să retragem politicienii, pe comunicarea cel puțin în ceea ce privește pandemia, și să vedem care sunt prioritățile medicilor, sistemului sanitar. Mai avem o săptămână și sistemul e aproape... toți specialiștii spun același lucru, se blochează”.
Marce Ciolacu subliniază că deciziie Guvernului Orban sunt axate în acest moment pe dorința de a câștiga alegerile.
„Cât timp exemplul Guvernului este unul care arată numai un interes politic, toate deciziile Guvernului în acest moment au un substrat politic și o dorință de a câștiga alegerile, românii să nu se aștepte la ceva mai bun. Direcția în care ne îndreptăm nu este cea corectă”, a conchis Marcel Ciolacu.