Partidul Social Democrat găzduieşte, sâmbătă, la Bucureşti, reuniunea Internaţionalei Socialiste, ocazie cu care Marcel Ciolacu l-a primit pe Pedro Sanchez, preşedintele premierul Spaniei și președinte al IS. Sanchez a ajuns în România după ce a urmărit, la Stuttgart, sfertul de finală al Campionatului European de fotbal dintre Spania şi Germania, alături de cancelarul german, Olaf Scholz.
”Eu cred că Spania va câştiga Campionatul European”, a declarat Marcel Ciolacu, în deschiderea Internaționalei.
”Pe lângă victoria laburiştlor din Marea Britanie am avut şi victoria din Turcia a socialiştilor la alegerile locale, dar, nu în ultimul rând, victoria echipei Spaniei de aseară. Îmi pare rău pentru Olaf (cancelarul german, Olaf Scholz – n.r), dar de această dată echipa Spaniei a fost mult mai bine pregătită. Sperăm să se bată cu Turcia, Spania, în finală, dar eu cred că Spania va câştiga Campionatul European de Fotbal”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, în deschiderea reuniunii.
Marcel Ciolacu a declarat că Partidul Social Democrat a câştigat detaşat alegerile locale şi europarlamentare în România, iar campania electorală a fost despre nivel de trai şi despre economie.
"PSD a câştigat alegerile detaşat în România, atât cele europarlamentare şi, pentru prima oară, şi în urbanul mare avem peste 50% dintre toate localităţile. Campania electorală, să fim sinceri, a fost despre nivel de trai şi despre economie. De fapt esenţa în acest an, mai ales după războiul din Ucraina, total incorect, este despre nivelul de trai şi despre solidaritatea noastră faţă de Ucraina şi, nu în ultimul rând, faţă de Republica Moldova", a spus Ciolacu.
Ciolacu a adăugat că în Republica Moldova urmează să fie alegeri în luna octombrie şi chiar dacă în această ţară "nu este un război armat", aici "este un război hibrid".
"Sperăm să câştigăm şi în Franţa, aşa cum spunea secretara generală, dar cel mai important este ca împreună să găsim soluţii reale şi complete la provocările actuale în faţa unor mişcări populiste şi extremiste care de fapt vor puterea cu orice preţ şi vor în continuare să propage o ură şi o dezbinare", a afirmat premierul.
Partidul Social Democrat organizează, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste (IS) - secţiunea Europa.
Social democraţii îl primesc, astfel, la Bucureşti, pe preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS.
Reuniunea de nivel înalt a Internaţionalei Socialiste începe la ora 10.00, în Sala Nicolae Bălcescu.
La ora 12.30 este programată întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, la sediul Guvernului.
”Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti şi al României, va fi sâmbătă la Bucureşti. Iată că după Conferinţa Liderilor PES, Partidul Social Democrat găzduieşte o nouă reuniune importantă a familiei noastre politice – conferinţa Internaţionalei Socialiste, secţiunea Europa. Asta înseamnă că PSD este un partid respectat şi credibil la nivel internaţional”, scris, joi, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.
Sánchez a fost ales lider al Internaţionalei Socialiste în noiembrie 2022, în timpul celui de-al 26-lea Congres de la Madrid al acestei organizaţii, care reuneşte 132 de partide social-democrate, socialiste şi muncitoreşti din întreaga lume.