Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu cere evaluarea miniștrilor: "Prioritar în această evaluare este implementarea PNRR"

Marcel Ciolacu cere evaluarea miniștrilor: "Prioritar în această evaluare este implementarea PNRR"

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 19:25 30 Ian 2023 Modificat la 19:25 30 Ian 2023
Marcel Ciolacu Sinaia
Marcel Ciolacu Sursa foto: Antena 3 CNN

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, cere evaluarea miniștilor, iar criterul prioritar să fie implementarea PNRR și a jaloanelor PNRR: „De acolo să plecăm cu o discuție profesionistă”.

„Eu aștept o evaluare a prim-ministrului pe fiecare minister, din punctul meu de vedere prioritar în această evaluare este implementarea PNRR și a jaloanelor - iar de acolo să plecăm cu o discuție profesionistă. Eu să fiu șeful unui guvern sau prim-ministru al unui guvern al României făcut cum s-a tras în căciulă, în funcție de performanța județelor, apoi în funcție de minister ne-a picat căutăm noi prin sat un om să-l punem la acel minister... prefer să nu conduc un astfel de guvern. Evaluarea este a coaliției”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai afirmat că după ce va prelua funcția de premier, după 25 mai, „categoric nu vor fi mai multe ministere”, potrivit Mediafax.

„Este un scenariu plauzibil, dar cred că stabilitatea României e mai importantă decât ce ne dorim noi, fiecare”, a spus Ciolacu, întrebat dacă PSD ar putea demara organizarea alegerilor anticipate în cazul în care președintele Klaus Iohannis nu îl va desemna după 25 mai să formeze următorul guvern.

Citeşte şi: Ce se va întâmpla dacă rotativa guvernamentală nu va avea loc. Marcel Ciolacu: ”Sunt foarte sigur!”

×
x close