Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, despre propunerea Elenei Lasconi de a interzice Tiktok în campanie: „O tâmpenie”

Marcel Ciolacu, despre propunerea Elenei Lasconi de a interzice Tiktok în campanie: „O tâmpenie”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 21:51 26 Mar 2025 Modificat la 21:51 26 Mar 2025
premier marcel ciolacu lider psd
Marcel Ciolacu a mai subliniat că, în prezent, instituțiile statului și-au creat softurile și au capacitatea de a gestiona lucrurile / Sursa foto: Hepta: Mediafax Foto/ Andreea Alexandru

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri seara, la Antena 3 CNN, că măsura propusă de Elena Lasconi, care vizează restricționarea accesului la TikTok înainte de alegerile prezidențiale, este „o tâmpenie”. „Lucrurile s-au reglat între timp”, a mai adăugat acesta.

Premierul a mai subliniat că, în prezent, instituțiile statului și-au creat softurile și au capacitatea de a gestiona lucrurile.

„Se schimbă totul și felul de a face campanie. S-a terminat cu brichetă, șapcă, vestuță, pixuri, totul se schimbă. Trebuie să luăm măsuri ca aceste instrumente din social media să nu fie gestionate greșit.

O tâmpenie. Trebuie să te adaptezi în primul rând politic la ele și cu adevărat statul român să-și facă datoria.

Lucrurile s-au reglat între timp. Știți foarte bine că toți candidații au fost cumva excluși dintr-un anumit algoritm, în afară de unul singur, de Călin Georgescu. În rest, toți candidații au avut acea etichetă și nu puteai să influențezi mai mult. E depășit acel moment.

Între timp, instituțiile statului și-au creat softurile și au capacitatea de a gestiona lucrurile. Eu sunt ferm convins că statul român este pregătit să facă față unei astfel de provocări. Nu trebuie să  îndrepți o nedreptate făcând o altă nedreptate, sunt lucruri de bază. Nu poți să interzici TikTok pentru că cineva a găsit contextul ajutat să folosească acel instrument.

Trebuie să găsești căile, în așa fel încât acel instrument să rămână într-o zonă democratică și în care un alt stat să nu aibă capacitatea să intervină. 

Duminică, Elena Lasconi, liderul USR, a declarat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei TikTok, înainte de alegerile prezidenţiale, „atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”.

„Dacă nu sunt în stare să ne asigure de asta, eu cred că ar fi foarte bine să-l închidă măcar înainte cu o săptămână-două de alegerile prezidenţiale şi după aceea să-i dea drumul. De ce spun lucrul acesta? Pentru că incompetenţa ne-a dus în punctul în care Curtea Constituţională a trebuit să ia această decizie de anulare alegerilor, de renumărare şi de a scoate din competiţie un candidat. Nu este normal să se întâmple asta. 

Eu sunt pentru libertatea de expresie şi pentru democraţie dar, atâta timp cât există riscul de a avea o influenţă statală şi non-statală, cum ni s-a comunicat, eu cred că am putea să luăm o astfel de decizie”, a declarat Elena Lasconi, într-o conferinţă de presă.

×
x close