Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în judeţul Argeş, că cei care au lucrat la Vidraru vor fi printre pensionarii care, la recalculare, vor avea cele mai importante creşteri de pensii.
„Privim cu toţii acest baraj impresionant şi mărturisesc că simt o uriaşă mândrie faţă de trecut, dar şi o încredere totală faţă de viitor. În primul rând, sunt dator să transmit respectul meu total faţă de miile de muncitori care au lucrat pentru a ridica această adevărată operă de artă. A fost un efort incredibil, de zeci de mii de ore de muncă în condiţii deosebit de grele în care, din păcate, au fost şi accidente şi multe vieţi pierdute. Au forat (...) zeci de kilometri de galerii subterane, au excavat milioane de metri cubi de rocă şi au turnat mii de tone de beton ca să închidă acest baraj în arc, una dintre cele mai mari lucrări hidroenergetice din România. De aceea, toţi care au lucrat aici, la Vidraru, sunt atât pentru mine, şi sunt ferm convins că şi pentru dumneavoastră, adevăraţi eroi ai acestei ţări. Pentru munca lor desăvârşită, statul român are obligaţia să le arate respectul cuvenit. Iar asta facem prin majorarea şi recalcularea pensiilor din acest an, cu atât mai mult cu cât acest lucru va fi făcut de către o argeşeancă de-a dumneavoastră, împreună cu echipa ei de la Ministerul Muncii”, a afirmat Ciolacu, potrivit Agerpres.
Şeful Guvernului a arătat că aceştia vor fi printre beneficiarii celor mai importante creşteri de pensii în urma recalculării.
„Cei care au lucrat aici, la Vidraru, de la mineri, zidari, dulgheri, sudori, mecanici, electricieni, vor fi printre pensionarii care la recalculare vor avea cele mai importante creşteri de pensii. Aşa este şi firesc, asta înseamnă cu adevărat să preţuim munca în România”, a punctat premierul.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu efectuează o vizită la Centrala Hidroelectrică Vidraru.