„Avem două mari crize: una sanitara, una economică. Peste aceste două mari crize, pentru ca nu s-au înțeles cum să-si împartă ciolanul, au creat și o criză politică.
Noi nu ne băgăm in lupta lor. Nu ar vrea ei să se strângă şi să se bată, să-și dea demisiile? Dragu nu demisionează, prefecții nu au plecat, secretarii de stat nu au plecat. Bă, ăsta e un bâlci! Bă, ticăloșilor! Oamenii de stat se comportă ca niște oameni de stat, nu ca niște maimuțe. Dacă ajunge la vot o moțiune, o votăm. Dar să vorbească cu noi. Nu m-a trimis mama în Parlament, trebuie să facem o ședință. Trebuie sa aibă o discuție cu noi. Au făcut o moțiune și nu ne-au trimis nici măcar textul.
Eu vreau sa plece tot Guvernul si vreau alegeri anticipate. Nu e imposibil, am văzut că au fost și în Bulgaria.
Căderea lui Cîţu duce la plecarea întregului guvern? Câți km de autostrada a făcut Drulă în ultimele opt luni? Barna nu vrea sa plece, el vrea să plece Cîţu. Nu pot sa accept un ipocrit. Eu nu pot sa accept ca un ipocrit sa se folosească de români și de PSD. Ei mint acum. Nu merge această minciună”, a declarat liderul PSD.
Liderul PSD susține că, în toată această perioadă, nu a avut nicio discuție cu președintele Klaus Iohannis. Dimpotrivă, îl acuză pe acesta că este vinovat pentru ce se întâmplă în prezent pe scena politică din țară, pentru că a ales ”echipa pierzătoare”, prin instalarea guvernului Cîțu, după alegerile parlamentare câștigate de PSD în decembrie 2020.
”Unde e, bă, România ta normală? Asta e România normală?”, i-a transmis liderul PSD președintelui Iohannis.
„USR face un joc de șantaj. Poate să mă acuze de mii de blaturi. Eu știu că nu am niciun blat, eu știu că nu am nicio negociere cu Iohannis. E o mascarada creată de Iohannis. Președintele nu are capacitatea să recunoască atunci când greșește. Nu poate. Nu are empatie față de ceea ce se întâmplă”, a mai precizat liderul PSD la România TV.