Mădălin Voicu, deputat PSD, a comentat, în direct la Antena 3, ieşirea la bere a preşedintelui Traian Băsescu, alături de protejata sa, Elena Udrea.
"Probabil că noi ne inflamăm prea tare. După părerea mea, Traian Băsescu este un fel de golan, şi o spun cu toată responsabilitatea, nu ca să jignesc, este o constatare, iar Elena Udrea, cu toate că îşi doreşte să fie un politician versat, ambiţios, a devenit doar o gagică. Deci ei doi se merită, cum ar veni. Nu am niciun dubiu că ei vor sfârşi într-un soi de derizoriu", a opinat Voicu.
Deputatul a explicat că ţara a avut foarte mult de suferit din cauza preşedintelui şi că acesta nu are nici cea mai mică urmă de vinovăţie.
"Sugerez, la fel ca Radu Tudor, să nu ne încrâncenăm foarte tare. Ce este grav, trist este faptul că noi trebuie să luăm parte la toată mizeria asta pe care a instaurat-o Traian Băsescu de 10 ani de zile. Nesimţirea şi grotescul merg până într-acolo când îl vedem pe Traian Băsescu relaxat, râzând. Noi am avut 10 ani de zile un preşedinte în halul acesta, care nu a adus decât ruşine şi dispreţ. Din cauza lui Traian Băsescu, ţara asta a ajuns un soi de colonie, pentru că a vândut-o cu tot cu populaţie."
De asemenea, social-democratul a explicat că preşedintele merită pedepsit pentru ultimii 10 ani.
"Traian Băsescu merită măcar o treime din tot răul pe care l-a făcut acestei ţări. Merită şi suntem obligaţi să îl pedepsim aşa cum merită. Noi trebuie să îl luăm ca reper. Să nu facem ce a făcut Traian Băsescu."