Antena 3 CNN Politică Macron le cere partidelor pro-europene să se alieze pentru o majoritate solidă: Indiferent dacă sunt de stânga sau de dreapta

Macron le cere partidelor pro-europene să se alieze pentru o majoritate solidă: Indiferent dacă sunt de stânga sau de dreapta

Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron. Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iul 2024   •   22:44

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a cerut miercuri partidelor mainstream, partidele progresiste pro-europene, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga, să formeze o majoritate solidă în noua cameră a legislativului rezultată în urma alegerilor anticipate care au condus la un impas în care niciunul dintre cele trei blocuri politice profund divergente nu a obţinut majoritatea, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres

Emmanuel Macron a convocat alegerile legislative anticipate după înfrângerea severă suferită de alianţa sa pro-europeană "Coaliţia Nevoie de Europa" (Coalition Besoin d'Europe) în faţa formaţiunii naţionaliste Adunarea Naţională (Rassemblement National - RN) conduse de Marine Le Pen şi Jordan Bardella.

Deşi Macron şi aliaţii săi se temeau cel mai mult de o victorie a RN şi la scrutinul legislativ, aceasta nu s-a produs, în mare măsură datorită sistemului electoral cu vot majoritar în două tururi în fiecare din cele 577 de circumscripţii electorale. Astfel, în turul doi, în care s-au putut califica cel mult trei candidaţi pe circumscripţie, candidaţii formaţiunii de extremă dreapta RN au putut fi în multe cazuri izolaţi prin retragerea candidatului uneia dintre celelalte două alianţe, respectiv alianţa pro-prezidenţială "Împreună pentru Republică'' (Ensemble pour la République) şi coaliţia de stânga Noul Front Popular (NFP).

Victoria RN a fost în acest mod evitată, în schimb pe primul loc s-a clasat surprinzător NFP, alianţă formată dintr-un amalgam de formaţiuni în care se regăsesc socialişti, comunişti sau ecologişti, urmată de alianţa pro-prezidenţială şi de extrema dreaptă.

Într-o scrisoare publicată miercuri în ziare regionale, profund nepopularul preşedinte Macron a îndemnat partidele mainstream care împărtăşesc "valorile republicane" să formeze un guvern de coaliţie, cu un premier care să le reprezinte şi pe care el îl va desemna în urma unui acord între aceste formaţiuni.

"Divizaţi în primul tur, uniţi de retrageri reciproce în al doilea tur, aleşi cu ajutorul voturilor vechilor adversari, numai forţele republicane reprezintă o majoritate absolută. "Natura acestor alegeri, marcate de o clară cerere de schimbare şi de împărţire a puterii, le obligă să construiască o coaliţie pe bază amplă", indică preşedintele în scrisoare.

Emmanuel Macron a îndemnat la negocieri pentru stabilirea unor "compromisuri cu calm şi respect" între coaliţia sa centristă, în care rolul principal îl are partidul său liberal "Renaşterea" (Renaissance-RE), şi coaliţia stângii.

Liderul de la Elysee nu a făcut în scrisoare referiri explicite la aceste partide, dar prin referirea la "valori republicane" se înţelege de obicei excluderea partidelor de extremă dreapta şi extremă stânga, aceasta din urmă regăsindu-se totuşi în Noul Front Popular (NFP).

×
Subiecte în articol: Emmanuel Macron Alegeri Franța 2024
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close