Macovei scrie pe blog despre situaţia din PDL, sub titlul: "Ce va face BPN astăzi?".
"Îl va sancţiona BPN pe Alin Popoviciu pentru că, din cauza declaraţiilor lui nereale şi jignitoare, PDL a pierdut doi foşti miniştri, Daniel Funeriu şi Teodor Baconschi, într-o singură săptămână? Se va delimita BPN de afirmaţiile dlui Popoviciu?", se întreabă Macovei pe blogul său.
"Cum spunea şi prietenul meu Adrian Papahagi, <tristă performanţa să pierzi doi miniştri de talie europeană într-o singură săptămână>. Pentru performanţa asta tristă cineva trebuie să răspundă", consideră Monica Macovei.
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată duminică preşedintelui partidului, Vasile Blaga, în care reproşează, printre altele, că reformiştii din PDL n-au fost niciodată sprjiiniţi şi acceptaţi de conducerea formaţiunii.
Gestul lui Baconschi vine în contextul în care conducerea PDL va discuta, luni, despre viitorul în formaţiune al celor care critică deciziile partidului, cei vizaţi fiind şi Cristian Preda şi Theodor Paleologu, rămânând de văzut dacă se va lua sau nu o decizie în cazul acestora.
Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu declara, marţi, că va propune în şedinţa din 3 iunie a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat, săptămâna trecută, din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei.