Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban: Şefa ICCJ, Livia Stanciu, să-şi dea DEMISIA

Ludovic Orban: Şefa ICCJ, Livia Stanciu, să-şi dea DEMISIA

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 23:38 28 Mai 2015 Modificat la 23:38 28 Mai 2015
orban.jpg
Foto: captura Antena 3
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, este de părere că preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, are multe motive pentru care trebuie să-şi prezinte demisia, având în vedere scandalul Rarinca.
 
Declaraţia a fost făcută de Ludovic Orban, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
 
"Are mai multe motive să-şi dea demisia (Livia Stanciu - n.r.). Printre ele, faptul că nu şi-a plătit datoriile. (...) Doamna Rarinca nu era un pericol pentru a fi arestată", a menţionat Orban, joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
 
În ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), instituţia "este obligată să efectueze o anchetă serioasă în această speţă", a adăugat Orban.

Pe 21 mai, Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, a fost achitată definitiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că femeia nu se face vinovată de faptele pentru care a fost denunţată de Livia Stanciu. 
 
În prima instanţă, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti o condamnaseră la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. 
 
Livia Stanciu a susţinut în plângerea depusă că Mariana Rarinca a ameninţat-o cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru şefa Curţii Supreme şi pentru soţul ei. Ca să nu se întâmple acest lucru, Stanciu ar fi trebuit să plătească de 20.000 de euro.

Pe 10 iunie 2014, femeia care a şantajat-o pe preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, de la care ar fi cerut 20.000 de euro pentru a nu face publice informaţii presupus compromiţătoare, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Ulterior, ea a stat în arest încă cinci lui. 

Procurorii arată, în ordonanţa de reţinere, că în perioada aprilie - 3 iunie, Mariana Rarinca ar fi ameninţat-o pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, "cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial".

Mariana Rarinca a stat 6 luni nevinovată în arest preventiv

Citiţi şi Mariana Rarinca, ARESTATĂ după ce a sunat la Antena 3

×
x close