Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban recunoaște că nu a votat Legea prin care românii vaccinați anti-COVID vor primi zile libere

Ludovic Orban recunoaște că nu a votat Legea prin care românii vaccinați anti-COVID vor primi zile libere

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:49 29 Iun 2021 Modificat la 19:49 29 Iun 2021
o_1f9c9qm1l1gn51lubi91jdjhgeb.jpg
Sursa foto: Hepta

"Nu am votat şi nu am susţinut acest proiect. (...) A fost o dezbatere în grup, când s-a luat decizia de a susţine, eu nu am fost prezent la dezbatere, am avut Birouri permanente reunite şi nu am mai vrut să întorc decizia grupului parlamentar. Oricum ar fi trecut, pentru că toate celelalte grupuri parlamentare au votat în favoarea acestui proiect. Cred că mai sunt şi alţi colegi de-ai mei care nu l-au votat", a spus Orban, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că procentul de vaccinare este foarte mic, în special în urbanul mic şi în mediul rural.

"Acolo, prefecţii pot să colaboreze cu primarii, cu cadrele didactice, cu personalul medical, chiar şi cu preoţii, asftel încât să se crească procentul de vaccinare. Să se facă cât mai multe caravane care să se ducă în localităţi din rural şi din urbanul mic, cu o popularizare anterioară foarte bună", a afirmat acesta.

Zile libere pentru românii care se vaccinează împotriva COVID-19: Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. Legea merge, către promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

Propunerea a fost respinsă de Senat, dar Camera Deputaților a fost for decizional pe acest proiect. Legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis, potrivit raportului trimis de instituție.

Ce beneficii au persoanele care se vaccinează, potrivit Legii adoptate de Parlament

  • Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, conform propunerii legislative.
  • Drepturile persoanelor reglementante de acest articol sunt acordate pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată conform legii.
  • Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
  • Dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicate în cazul în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
  • Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.

×
x close