Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban: ”Un PNDL 3, de minimum 40 de miliarde de lei, este necesar pentru primari”

Ludovic Orban: ”Un PNDL 3, de minimum 40 de miliarde de lei, este necesar pentru primari”

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 21:15 09 Iul 2021 Modificat la 21:15 09 Iul 2021
o_1fa67kqe61hji85p6clorq2ktb.jpg
Sursa foto: Facebook/ Ludovic Orban

Lupta internă din PNL dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, pentru șefia partidului, continuă.

Cei doi candidați la conducerea PNL se deplasează în teritoriu pentru a-și atrage fiecare cât mai mulți susținători.

Aflat în deplasare la Vâlcea, Ludovic Orban le-a promis primarilor un PNDL 3, de minim 40 de miliarde de lei.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că primarii care reprezintă PNL-ul sunt cei mai importanți, reprezentând „o obligație, nicidecum doar un drept”.

”Pentru mine, susținerea primarilor Partidului Național Liberal reprezintă o obligație, nicidecum un drept. Noi suntem obligați, ca și conducere națională, ca și Guvern al Partidului Național Liberal, să susținem toate proiectele primarilor Partidului Național Liberal, indiferent de momentul în care o facem și fără să existe nicio condiționare în susținerea proiectelor primarilor Partidului Național Liberal. Pentru că primarii partidului sunt cartea de vizită a partidului și, în funcție de modul în care ei conduc comunitățile locale este perceput Partidul Național Liberal.

De aceea, un nou Plan Național de Dezvoltare Locală, PNDL 3, este o necesitate și o obligație pentru Guvernul Partidului Național Liberal, un PNDL adevărat, de minimum 40 de miliarde, care să se ducă spre finanțarea obiectivelor de infrastructură”, a scris Ludovic Orban într-o postare pe Facebook.

×
Etichete: ludovic oban pndl 3
x close