Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, noul președinte al PNL

Ludovic Orban, noul președinte al PNL

<1 minut de citit Publicat la 16:59 17 Iun 2017 Modificat la 16:59 17 Iun 2017
o_1bir5i6dviqob9010bbvmp5j8.jpg

Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL, el câştigând alegerile din partid cu 3.518 voturi, în faţa contracandidatului său Cristian Buşoi, care a primit abia 952 de voturi, scrie news.ro.

Ludovic Orban este al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal. El a spus, în primul discurs de la alegerea în această funcţie, că obiectivul său principal în fruntea partidului este câştigarea alegerilor parlamentare din 2020 şi aducerea PNL la guvernare. 

”Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL şi conţine germenii viitoarei victorii a PNL pentru România”, a declarat Orban la congresul PNL.

Noul preşedinte al PNL a mai afirmat că, sub mandatul său, PNL va fi un partid liberal conservator, garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor României faţă de partenerii externi, preşedintele liberal reafirmându-şi şi sprijinul faţă de Klaus Iohannis pe care îl va susţine pentru obţinerea unui nou mandat de şef al statului în 2019.

×
x close