„Avem un președinte care a luat-o razna complet, care parcă a uitat că este președintele României. Se comportă ca un turist străin care se află în România, ignorându-și complet obligațiile pe care le are față de cetățenii români și acționând împotriva interesului României, în mod evident”, a declarat Ludovic Orban, duminică seara.
Fostul lider PNL spune că se va implica ”cu toate forțele” pentru suspendarea președintelui.
„Având o parte de răspundere pentru realegerea lui Iohannis ca președinte în 2019 mă voi implica cu toată forța.
În mod evident l-am susținut pe președintele Iohannis și am colaborat cu președintele Iohannis. Președintele Iohannis are un comportament care nu mai are nicio legătură cu comportamentul pe care l-a avut atât timp cât eu am fost în parteneriat”, a mai spus Orban.
Cu privire la modul în care Klaus Iohannis poate fi oprit, Ludovic Orban a declarat: „Cred că nu-și termină mandatul, sincer”.
Totodată, acesta este de părere că decizia de a nu reface coaliția cu USR „este în mod evident decizia președintelui Iohannis”.
Întrebat dacă are de gând să plece din partid și să facă o altă formațiune politică, Orban a spus: „Dacă nu se îndeplinesc condițiile pe care le-am pus, mai mult ca sigur că da”.
„În funcție de evoluția evenimentelor voi lua deciziile care se impun într-un timp rezonabil. Timp rezonabil înseamnă două-trei săptămâni maximum”, a mai spus Ludovic Orban la Realitatea TV, citat de Mediafax.