„Am luat decizia foarte clară: Nicușor Dan este candidatul PNL, candidat care e sprijinit și de partenerii noștri. De altfel, acest lucru este clar, limpede. Trebuie să știți că Nicușor Dan are capacitatea de a câștiga Primăria Capitalei și, ceea ce mă interesează pe mine, cunoaște problemele Bucureștiului și are soluțiile pentru a rezolva problemele bucureștenilor”, a spus, luni, Ludovic Orban după ce a ieșit de la Adunarea membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României.
„Din punctul nostru de vedere, este vital pentru București să se producă o schimbare profundă”, a subliniat premierul.
„Toate speculațiile care apar pe surse sunt, de fapt, lansate de cei cărora a început să le fugă pământul de sub picioare după decizia pe care am luat-o de a-l sprijini pe Nicușor Dan”, a adăugat Ludovic Orban.