Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că ar fi mai bine ca alianța USR-PLUS să nu își pună candidat la prezidențiale fiindcă în lupta cu PSD se "fărămițează" votul.
"E dreptul lor să își depună candidat, ar fi fost mai bine să nu își depună candidat, pentru că în bătălia cu PSD-ul e practic o fărămițare a electoratului ne-PSD sau anti-PSD.
Creează oportunități multiple. (...) Ce să le spunem dacă ei au zis din capul locului: noi ne punem candidat? E democrație, orice formațiune își poate depune candidat".
"PSD-ul are inca, chiar daca la alegerile acestea a luat 22,5%, are un electorat de vreo 23-24%. El a scazut pentru ca PSD, daca va aduceti aminte, a castigat alegerile cu 46,5%, iar in ianuarie, februarie, martie, era pe scoruri foarte mari, pentru ca a primit bonusul de victorie si era pe cincizeci si ceva la suta.
Azi a ajuns la mai putin de jumatate. Adversarul nostru politic este PSD si coalitia majoritara PSD-ALDE.
Eu nu sunt omul care sa spuna ca PSD e gata, PSD e la pamant. PSD nu e reprezentat numai de liderii nationali pe care ii are, PSD are o structura in administratia locala cu aproape 1.700 de primari, are puterea in continuare, are guvernarea, controleaza administratia si trebuie tratat cu foarte maxima seriozitate si noi ne pregatim cu o strategie in care sa ne luptam cu PSD-ul, pentru ca nu poti sa te lupti cu altii", a mai spus Orban.
Președintele PNL a amintit că din sondaje cel mai bine plasat candidat social-democrat este Gabriela Vrânceanu Firea.
"Orice om care a avut acces la cercetari sociologice stie ca astazi dintre liderii PSD in pozitia cea mai buna este Gabriela Vranceanu Firea. E un lucru cunoscut. (...) Am lucrat cu trei case de sondaje si n-am dat publicitatii rezultate, pentru ca noi nu facem sondaje ca sa manipulam opinia publica.
Majoritatea caselor de sondare care au dat publicitatii sondaje, cu exceptia INSCOP, au dat niste rezultate care nu au nicio legatura cu realitatea politica de la alegerile europarlamentare", a mai afirmat Orban.