Update 13.10 - Premierul Victor Ponta a confirmat, luni, că avocatul Lucian Bolcaş a refuzat propunerea PSD de a fi membru la CC.
"Azi am avut o discuţie cu domnul Bolcaş, care mi-a spus că nu doreşte să candideze având în vedere aversiunea preşedintelui Traian Băsescu şi nu doreşte să mă implice nici pe mine în bătălia cu Traian Băsescu. Domnul Bolcaş rămâne un jurist cu un cuvânt greu de spus. Era important ca o instituţie importantă, precum Curtea Constituţională, să nu fie blocată de bătălia pe care preşedintele Traian Băsescu anunţa de altfel că o va duce", a spus Ponta, precizând că în cursul acestei zile a vorbit despre această situaţie şi cu preşedintele CC, Augustin Zegrean.
Update 11.28 - Avocatul social-democrat Lucian Bolcaş a anunţat, luni, la Antena 3, că nu acceptă nominalizarea PSD de a fi membru al Curţii Constituţionale, pentru postul care va rămâne vacant după plecarea Iulie Motoc.
Bolcaş a explicat că refuză să fie motiv de certă în interiorul USL, după ce Crin Antonescu a anunţat că nu va susţine desemnarea acestuia, din cauza unor acuzaţii mai vechi de antisemitism.
"Eu am considerat că numele meu nu poate să fie folosit prin tot soiul de manevre care de care mai urâte şi mai mârşave împotriva celor care m-au propus. Eu nu accept acest lucru, să se încerce să fie discreditaţi, folosind numele meu, persoane care îmi sunt apropiate şi şi-au arătat încrederea în mine.
În aceste condiţii nu am acceptat ca numele meu să fie folosit într-un joc politic de dezbinare a USL. În aceste condiţii am refuzat numirea", a spus fostul parlamentar PRM, luni, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Întrebat despre atacurile la adresa sa după această propunere, Bolcaş le-a catalogat drept "o mârşăvie".
"Totul a fost o mârşăvie din punctul meu de vedere", a spus Bolcaş.