Antena 3 CNN Politică Lovitură pentru PSD. Liberalii vor vota în Parlament împotriva Guvernului Dăncilă. Este „sluga perfectă a lui Dragnea”, acuză Orban

Lovitură pentru PSD. Liberalii vor vota în Parlament împotriva Guvernului Dăncilă. Este „sluga perfectă a lui Dragnea”, acuză Orban

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:42 18 Ian 2018 Modificat la 12:42 18 Ian 2018
o_1c44dp1b818o97g4lhjj86l3o8.jpg

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că liberalii vor vota în Parlament împotriva Guvernului Dăncilă şi că vor încerca să discute cu toţi parlamentarii pentru a încerca împiedicarea validării noului Executiv.

„PNL va vota împotriva Guvernului. De asemenea, vom încerca să vorbim, dacă mai există oameni care sunt cât de cât cu capul pe umeri în actuala pseudo-majoritate parlamentară, pentru că sunt oameni cărora le este efectiv ruşine de ce se întâmplă în PSD, dar încă nu au curajul să se manifeste public. Dacă nu vor să voteze împotrivă, măcar să nu vină la vot, pentru că aici este vorba de formarea unei majorităţi. De asemenea, este important ca UDMR să nu voteze, dacă UDMR nu votează înseamnă că acest Guvern nu va fi învestit. Dacă UDMR decide totuşi să o sprijine pe Dăncilă va fi foarte greu de împiedicat învestirea Guvernului, dar în ceea ce ne priveşte pe noi vom vorbi cu toţi actorii, cu toţi parlamentarii individual, astfel încât să încercăm să împiedicăm votarea în Parlament a Guvernului Dăncilă”, a spus Orban la Europa FM.

El a afirmat că Dăncilă este „sluga perfectă a lui Dragnea”.

×
x close